Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Încă un ACCIDENT GRAV: Un TIR a intrat într-un tren cu călători, mai multe VICTIME, trafic feroviar BLOCAT (FOTO)

Încă un ACCIDENT GRAV: Un TIR a intrat într-un tren cu călători, mai multe VICTIME, trafic feroviar BLOCAT (FOTO)

Un articol de: -
Eveniment

Şase persoane au fost rănite uşor miercuri seara, în localitatea vâlceană Câineni, după ce un autotren încărcat cu grâu a intrat pe calea ferată şi a fost lovit de un tren de pasageri al cărui vagon s-a răsturnat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger.

El a spus că în urma coliziunii dintre tirul încărcat cu grâu şi trenul de călători au fost rănite uşor şase persoane.

"La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale SMURD, două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea şi o autospecială pentru descarcerare. Şase persoane au fost rănite uşor - şoferul tirului şi cinci pasageri din tren", a precizat Octavian Fulger.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea, şoferul tirului ar fi adormit la volan.

Accidentul a avut loc în satul Robeşti, din localitatea vâlceană Câineni, informează Știripesurse

"După primele cercetări, se pare că şoferul unui tir a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, apoi a rulat pe o păşune, oprindu-se pe calea ferată, moment în care a fost lovit de un tren regio (vagon autopropulsat). Vagonul, în care se aflau 7-8 persoane, s-a răsturnat. Toate persoanele au fost scoase din vagon. Unul dintre pasagerii din tren este posibil să fie rănit mai grav", au anunţat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Citeşte mai multe despre:   accident
 
 
Loading...