Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Interlopii au CULTURĂ: Captură RECORD de OPERE DE ARTĂ furate, făcută de DIICOT la Brașov. Ce alte bunuri surpriză mai deținea un celebru interlop (VIDEO)

Interlopii au CULTURĂ: Captură RECORD de OPERE DE ARTĂ furate, făcută de DIICOT la Brașov. Ce alte bunuri surpriză mai deținea un celebru interlop (VIDEO)

Un articol de: -
Eveniment

Procurorii DIICOT şi poliţiştii antidrog au recuperat 46 de picturi sustrase cel mai probabil din Spania, patru bucăţi de fildeş, precum şi 1,5 kilograme de canabis de la membrii unei grupări de tip mafiot din Braşov, anunță Știripesurse.ro.

Liderul acestei grupări, Alen Daniel Moisin, a fost prins la Madrid şi va fi adus joi în România. Potrivit unui comunicat al DIICOT, în septembrie 2016, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un grup infracţional organizat coordonat de Alen Moisin obţinea mari sume de bani din comercializarea de droguri şi că deţinea mai multe opere de artă, sustrase cel mai probabil de pe teritoriul Spaniei.

Alen Moisin este cunoscut ca unul dintre liderii mediului interlop braşovean şi s-a remarcat de-a lungul timpului prin metodele deosebit de violente cu care a acţionat în derularea unor activităţi infracţionale (tulburarea liniştii publice, proxenetism, furt calificat, infracţiuni informatice, infracţiuni contra persoanelor, şantaj, cămătărie, trafic de droguri).

Din cercetări a rezultat că Moisin a constituit o structură piramidală de tip mafiot, care se ocupa cu aducerea în ţară şi comercializarea de droguri. Pe palierul doi al acestei structuri, Alen Moisin l-a plasat pe finul şi omul său de încredere, Valeriu Adrian Maftei, acesta fiind sprijinit activ de prietena sa, Diana Giosu.

Ca executanți ai grupării au mai fost recrutaţi: Cătălin Florin Pavel, Alexandru Andrei Kiss, Răzvan Ionuţ Pintiliasa, Alex Costică Ganea, zis "Alex ţiganul" şi Mihai Pavel, zis "Clei". Inculpaţii erau fidelizaţi liderilor reţelei fie prin diverse recompense financiare, fie prin "corecţii" fizice sau psihice aplicate de către membrii ierarhic-superiori.

Pe 24 ianuarie 2017, Curtea de Apel Braşov a dispus darea în urmărire generală şi internaţională a lui Alen Moisin, iar pe 27 ianuarie 2017 a fost efectuată o nouă percheziţie la domiciliul acestuia, unde a fost găsită îngropată lângă gard o pungă vidată cu 200 grame canabis, un pistol marca Bruni şi 100 cartuşe calibrul 9 mm.

În interiorul aceluiaşi imobil au fost identificate un permis de conducere pe numele lui Alen Moisin, eliberat de către autorităţile mexicane, şi o carte de identitate falsificată.

Ulterior, pe 21 ianuarie 2017, au fost identificate şi ridicate de la membrii reţelei 46 picturi, cel mai probabil sustrase de la colecţionari ai unor state membre UE, unele dintre acestea datând din secolele XVIII - XIX, a căror valoare totală a fost estimată provizoriu la aproximativ 50.000 euro, în cauză fiind dispusă efectuarea unei evaluări în vederea stabilirii provenienţei, vechimii şi valorii artistice a acestora.

Cu aceeaşi ocazie au fost identificate patru bucăţi de fildeş de elefant având greutatea totală de 53 kg şi o valoare estimată la 53.000 euro.

În cadrul anchetei a fost identificată şi ridicată cantitatea de aproximativ 1,5 kilograme de canabis, însă din cercetări a rezultat că numai în cursul anului 2016 Alen Moisin a introdus prin intermediari, pe teritoriul României, cantitatea de peste 10 kg canabis.

Droguri îngropate în grădină

Dacă întâmpinaţi probleme pe Google Chrome cu vizionarea materialelor  VIDEO, daţi CLICK pe linkul acesta şi vedeţi ce paşi trebuie să urmaţi pentru a remedia problema!

Urmare a cercetărilor efectuate în acest dosar, precum şi în alte cauze conexe, procurorii DIICOT - Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 11 persoane, 3 fiind cercetate în stare de arest preventiv şi alte 8 sub control judiciar.

În cauză a fost declanşată o amplă activitate de asistenţă juridică internaţională adresată autorităţilor spaniole, astfel încât Alen Moisin a fost localizat şi prins în Madrid la data de 18 februarie 2017. În 6-7 aprilie 2017, în cadrul cererii de comisie rogatorie, procurorii DIICOT s-au deplasat la Madrid în vederea audierii lui Alen Moisin şi aducerii la cunoştinţă a faptelor reţinute în sarcina sa.

Alen Moisin va fi predat joi autorităţilor române în baza unui mandat european de arestare emis de către Curtea de Apel Braşov.

 

Citeşte mai multe despre:   DIICOT,   Brasov,   interlopi,   canabis
Loading...