Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Iohannis, reacție după votul britanicilor: România și UE pot să iasă întărite din această criză. Marea Britanie va rămâne un partener foarte improtant pentru România, dar nu va avea statut privilegiat în relația cu UE (VIDEO)

Iohannis, reacție după votul britanicilor: România și UE pot să iasă întărite din această criză. Marea Britanie va rămâne un partener foarte improtant pentru România, dar nu va avea statut privilegiat în relația cu UE (VIDEO)

Un articol de: -
Eveniment

Atât România, cât și Uniunea Europeană vor putea ieși întărite din această criză, a declarat Klaus Iohannis după consultările avute la Palatul Cotroceni cu Premierul, Guvernatorul BNR și liderii partidelor.

Acesta a mai susținut că România are șansa acum de a pune la punct un proiect de țară, dat fiind că nu a făcut acest lucru după aderate, deși ar fi trebuit. În plus, a mai precizat Iohannis, Marea Britanie va continua să fie un important partener al țării noastre. Totuși, britanicii nu se vor bucura de relații privilegiate cu Uniunea Europeană. Klaus Iohannis a mai dat asigurări românilor, în urma informațiilor primite, că economia românească nu va avea de suferit major de pe urma ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar.

Am analizat împreună situația creată de votul de la referendumul care s-a ținut ieri în Marea britanie și care, din nefericire, s-a soldat cu ceea ce se cunoaște sub numele de Brexit. Noi regretăm acest vot, dar, în același timp, îl respectăm. UE este un ăproiect foarte valoros. România a fost de la bun început o țară care a dorit să fie membră UE, o țară care a susținut ideea europeană și, în acest context, vreau să spun că România rămâne fidelă proiectului european. România este convinsă că UE trebuie să continue, că este un proiect bun și că dorim să fim parte din UE.

E nevoie în continuare de unitate și solidaritate în cadrul UE între cele 27 de state membre care vor rămâne.

Este, în același timp, foarte important pentru România să se înțeleagă că putem să ne păstrăm calmul și nu este cazul să ne agităm peste măsură”, a declarat președinte.

Acesta a susținut că Marea Britanie rămâne un important partener al României, dar nu se va bucura de un statut privilegiat în relația cu UE: ”Sunt mai multe chestiuni care trebuie cunoscute de opinia publică. În primul rând ieșirea Marii Britanii nu se va produce de azi pe mâine. Este un proces care va dura destuld e mult. Specialiștii evaluează undeva la doi ani, timăp în acre se va negocia și vă asigur de pe acum că România este parte a negocierilor și va negocia astfel încât interesul ei să fie protejat și, foarte important, astfel încât să avem grijă de românii noștri care trăiesc și lucrează în Marea Britanie. Este foarte important de știut că Marea Britanie va rămâne un partener foarte improtant pentru noi, pentru România, dar nu va avea statut privilegiat în relația cu UE”.

Iohannis, reacție după votul britanicilor: România și UE pot să iasă întărite din această criză

”În discuțiile pe care le-am avut azi am solicitat și primit informații importante pentru țară, pentru români. premierul ne-a asigurat că impactul asupra economiei nu e mare, nu e motiv de îngrijorare și va fi gestionat fără probleme majore. Am primit informații de la Guvernatorul BNR că impactul asupra monedei naționale e mic și gestionabil. Leul nu va avea probleme, ne-a asigurat Murgur Isărescu.

Am fost foarte bucuros să constat un consens politic între liderii politici. Ei sunt de acord că drumul României e în interiorul UE, impreună cu celelalte state membre. Toți au fost de acord că un atu important pentru România în toate etapele de renegociere e stabilitatea României, faptul că suntem un stat cu creștere economică. Toți sunt de acord că acest atu nu trebuie pus sub semnul întrebării din motive electorale.

E important de știut că am propus și s-a acceptat o nouă paradigmă în felul în care vom aborda chestiuni legate de UE.

Marți și miercuri se ține Consiliul European, la care voi participa. După revenirea în țară, voi invita pe toți cei care au fost azi la discuții pentru a-i informa asupra discuțiilor și hotărârilor pentru a stabili împreună cum vom merge îmrepună mai departe”, a mai explicat Iohannis.

Președintele a dat asigurări românilor că această criză are oportunitățile ei și din ea atât România, cât și Uniunea în ansamblu vor putea ieși întărite.

Pentru toată lumea e clar că UE are mult de lucru: trebuie să redefinim proiectul european, să-l facem mai bun, mai ușor de înțeles, mai performant. Aceleași lucruri sunt valabile pentru România. A fost consens și voință politică pentru integrare. Nu a fost, din păcate, un proiect național de țară după aderare. Acum e momentul să recuperăm, să elaborăm un nou proiect de țară, lucruri pe care le vom face împreună. Îi asigur pe români că această criză are în ea oportunități importante. Împreună cu toată clasa politică, România și UE pot să iasă întărite din această criză”, a declarat Klaus Iohannis.

Citeşte mai multe despre:   Iohannis,   brexit
 
 
Loading...