Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ion Cristoiu: Măsurile "curajoase" la care a ajuns Comisia Europeană, după aproape o lună de balamuc pe tot continentul european se reduc la una - impunerea de cote obligatorii pentru țările membre ale UE

Ion Cristoiu: Măsurile "curajoase" la care a ajuns Comisia Europeană, după aproape o lună de balamuc pe tot continentul european se reduc la una - impunerea de cote obligatorii pentru țările membre ale UE

Un articol de: -
Eveniment

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat, joi, poziția Comisiei Europene în fața valului de refugiați care a creat haos în toată Europa.

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie pe blogul său că în discursul de la Parlamentul European n-a vorbit președintele CE, cel responsabil cu venirea unor soluții pentru rezolvarea acestei crize, ci “a vorbit un demagog mediocru, un bla-bla-gist de doi lei”.

“Măsurile „curajoase, hotărîte” la care a ajuns Comisia Europeană – Guvernul UE – după aproape o lună de balamuc total pe continentul european – țări membre ale UE precum Grecia, Ungaria, Austria, au fost date peste cap de valurile de refugiați, opinia publică a fost manipulată mărunt-mărunt de mașinăria mediatică pornită pe bocitul imigranților, trenurile au fost luate cu asalt de noii migratori, migratorii cu smartphone, în multe țări crește xenofobia – se reduc la una: Impunerea de cote obligatorii pentru țările membre ale UE, cote stabilite prin birouri, fără minima consultare a fiecărei țări a Uniunii, fără minima încercare de a convinge țările reticente la această măsură”, scrie jurnalistul

Astfel, premierul Uniunii Europene nu a făcut decât să transforme cotele, din voluntare în obligatorii, și să le mărească. Potrivit acesteI scheme, României i s-a atribuit o cotă de 6.351 de imigranți.

Jurnalistul ridică însă o serie de întrebări ale căror răspunsuri ar fi trebuit să se găsească în planul întocmit de Comisia Europeană.

"Măsurile privind cotele obligatorii sunt valabile doar pentru imigranții care au reușit să ajungă străbătînd Mediterana sau sunt valabile și de acum în vecii vecilor Amin?

Persoanele repartizate fiecărei țări vor sta în țara respectivă pînă cînd se încheie Războiul civil din Siria, sau vor sta pînă la sfîrșitul vieții lor, integrate în viața social- economică a țării respective?", se întreabă acesta.

De asemenea, jurnalistul se întreabă dacă s-a ajuns la un plan pentru reîntoarcerea cetățenilor în Siria, dar și dacă există o serie de măsuri împotriva grupărilor teroriste din această țară.

O altă întrebare fără răspuns este ce va face Uniunea Europeană dacă și cetățenii altor țări zguduite de război vor porni spre țările din UE.

Citeşte mai multe despre:   Ion Cristoiu
 
 
Loading...