Vlad Voiculescu are serioase probleme după ce a fost dat afară din Guvern, dar nici iubita lui n-o duce prea bine. Laura Ștefănuț a fost concediată de Fundația Greenpeace CEE România și a contestat decizia în instanță.
Dosarul a fost înregistrat pe 16.03.2021 la Tribunalul București la Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, notează stiripesurse.ro.
Ștefănuț a revenit în atenția publică în ziua demiterii lui Voiculescu. Ea a devenit ținta ironiilor cu o postare pe Facebook în care compara gestul demiterii cu sacrificarea lui Iisus Cristos.
„Fatidic și-au ales momentul sacrificiului. Într-o zi ploioasă, cu puțin înainte de Paște. Oamenii pleacă, unii dispar cu totul, dar ideile și valorile rămân”, a scris atunci Laura Ștefănuț pe Facebook.
La începutul anului trecut, Ștefănuț a anunțat căa ales să se prezintedrept „fostă jurnalistă”deoarece are o relație cuVlad Voiculescu. Ea chiar a admiscă a luat parte la discuții dinPLUSprivind o campanie electorală, a recomandat diverși experți și a contribuit la câteva subiecte. Practic, a făcut „consultanță”. Asta deși la momentul respectivîncă era ”jurnalistă”.