Laura Codruța KOVESI apără reputația DNA: "Asistăm în ultima perioadă la un festival disperat al inculpaților, care spun neadevăruri, părți de adevăr" (VIDEO)
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Laura Codruța KOVESI apără reputația DNA: "Asistăm în ultima perioadă la un festival disperat al inculpaților, care spun neadevăruri, părți de adevăr" (VIDEO)

Laura Codruța KOVESI apără reputația DNA: "Asistăm în ultima perioadă la un festival disperat al inculpaților, care spun neadevăruri, părți de adevăr" (VIDEO)

Un articol de: -
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Laura Codruța Kovesi a susținut o conferință de presă în care a răspuns acuzațiilor lansate în spațiul public în ultimele zile. Șefa DNA a anunțat că a cerut serviciului teritorial DNA Prahova să prezinte un raport scris privind acuzațiile apărute în spațiul public, stadiul dosarelor și aspectele semnalizate ca ilegale.

Șefa DNA precizat privind acuzațiilor lansate de fostul deputat Vlad Cosma că în procedura de camera preliminară, judecătorii au respins toate cererile și excepțiile ridicate de inculpați și au decis că dosarul prin care Vlad și Mircea Cosma au fost trimiși în judecată a fost întocmit corect de DNA Prahova.

Kovesi a dezvăluit că Vlad Cosma a avut calitate de martor în nu mai puțin de 12 dosare penale și din acest motiv acesta se tot prezenta la DNA Prahova. Mai mult a precizat că Vlad Cosma că fostul deputat s-a prezentat de bună voie să depună denunțuri în mai multe rânduri.

Procurorul-șef al DNA a precizat că membrii familiei Cosma după ce au primit sentințe de închisoare cu executare în primă instanță au început diverse demersuri pentru a reuși să obțină scăderi din pedepsele primite, iar prin intermediul unor altor persoane amenințau procurorii prin difuzarea de fragmente video trunchiate și colaje în spațiul public care le-ar afecta reputația.

Familia Cosma a încercat prin șantaj să cadă la pace cu procurorii și să îi convingă să ajungă la o înțelegere prin care să fie ajutați în instanță, dar procurorii nu au cedat pentru că știau că au respectat legea, a precizat Kovesi.

"Procurorii din DNA nu falsifică probe, procurorii respectă legea, modul în care aceștia acționează este supus controlului judecătorilor care verifică respectarea legii atunci când este administrată o probă", a afirmat Kovesi.

Inspecția Judiciară s-a sesizat chiar de luni privind acuzațiile apărute în spațiul public și a început ancheta, a precizat Kovesi. Mai mult, șefa DNA a precizat că doi dintre procurorii ce apar în înregistrările difuzate în spațiul public au sesizat chiar CSM.

DNA a obținut cele mai bune rezultate din istoria instituției în ultimii ani, a afirmat Kovesi, iar dovada este rezultatele obținute de direcția în dosarele penale trimise în judecată.

"Tot timpul am respecat legea împreună cu colegii. Cine încalcă legea în DNA, imediat se iau măsurile legale", a precizat Kovesi.

"Acest atac nu este întâmplător. Asistăm la un festival al inculpaților disperați, care spun neadevăruri, părți de adevăr", a acuzat Kovesi. "Acest atac nu este despre Kovesi, este un atac asupra procurorilor care și-au făcut treaba corect", a completat aceasta.

"Dacă ne uităm cine atacă vedem inculpați condamnați, trimiși în judecată, oameni care au bani, resurse, posibilități și care vor să decredibilizeze justiția, ce s-a făcut corect, să ducă în derizoriu faptele de corupție", a continuat Kovesi.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Laura Codruța Kovesi,   DNA
 
 
Loading...