Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Legea privind indemnizaţiile pentru mame, aprobată de Guvern. Procedurile au fost simplicate

Legea privind indemnizaţiile pentru mame, aprobată de Guvern. Procedurile au fost simplicate

Un articol de: -
foto: ziarulunirea.ro Eveniment

Guvernul a aprobat miercuri normele de aplicare a legii privind indemnizaţiile pentru mame, iar pentru 140.000 de beneficiari, din 180.000, recalcularea se va face automat.

"Este foarte important de comunicat că din 180.000 de potenţiali beneficiari ai acestui act normativ pentru 140.000 recalculările se vor face automat, prin urmare nu va fi nevoie ca aceşti oameni să vină la ghişee, nu trebuie să meargă pe drum, nu trebuie să facă noi documente", a spus Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, la finalul şedinţei Guvernului de miercuri, informează Mediafax.

El a adăugat că persoanele care la 1 iulie se află în plată nu trebuie să depună cerere de prelungire, iar cele care au revenit la lucru pot beneficia de prelungirea perioadei, dar trebuie să depună formularul cu maximum 60 de zile înainte de împlinirea vârstei de 2 ani de către copil.

Ministrul a anunţat că procedurile au fost simplificate astfel încât dacă în prezent se depun trei formulare (îndemnizaţie, alocaţie şi reinserţie), după aprobarea normelor se poate depune unul care să cuprindă cele trei date.

De asemenea, documentele vor putea fi trimise cu poşta sau în format electronic, nemaifiind nevoie ca beneficiarul să se prezinte la un ghişeu.

Citeşte mai multe despre:   indemnizatii,   lege,   Guvern,   documente
 
 
Loading...