Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment LEGEA SALARIZĂRII, contestată vehement. Încă un sindicat se pregătește de PROTESTE

LEGEA SALARIZĂRII, contestată vehement. Încă un sindicat se pregătește de PROTESTE

Un articol de: -
Eveniment

Scandalul generat de noua Lege a salarizării este pe care de a exploda, după ce încă un important sindicat consideră oportună declanşarea de acţiuni sindicale, în perioada imediat următoare.

Este vorba de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), care susține că Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din sistemul bugetar nu şi-a atins obiectivele propuse.

Sindicaliștii mai spun că o mare parte a personalului contractual din administraţia publică nu a beneficiat de creşteri salariale.

"La fel ca şi în cazul angajaţilor din poliţie sau din sistemul penitenciar o mare parte a funcţionarilor publici şi a personalului contractual din administraţia publică nu a beneficiat de creşteri salariale, mai mult, au avut loc diminuări ca urmare a aplicării noilor reglementări salariale şi fiscale. În această situaţie se află angajaţii instituţiilor din subordinea ministerelor (ANPC, Garda de Mediu, Inspecţia Muncii, ANPIS, ANOFM, Instituţia Prefectului), precum şi angajaţii sistemului instituţional din Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Transporturilor, Direcţiile de Sănătate Publică etc", se arată într-un comunicat al SNFP, citat de Agerpres.

Preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu, a precizat marţi că a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că unii funcţionari publici au avut diminuări salariale.

Întrebat în ce perioadă vor începe acţiunile de protest, liderul sindical a spus că în maxim 30 de zile.

Citeşte mai multe despre:   SNFP,   sindicat,   proteste,   legea salarizarii,   functionari publici
 
 
Loading...