Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Liviu Dragnea, informator al SRI? Un membru al comisiei SRI aruncă bomba după audierea lui Florian Coldea

Liviu Dragnea, informator al SRI? Un membru al comisiei SRI aruncă bomba după audierea lui Florian Coldea

Un articol de: -
Eveniment

Florian Coldea a fost audiat marţi în comisia parlamentară de control al activităţii SRI, ocazie cu care a afirmat că "erau politicieni voluntari care solicitau întâlniri pentru a oferi informații conducerii SRI". După acestă dezvăluiri, deputatul Lucian Stanciu-Viziteu, membru al comisiei, lansează bomba şi se întreabă public dacă nu chiar Liviu Dragnea era unul din acei politicieni informatori ai SRI.

"Florian Coldea a declarat ieri în cadrul audierilor din Comisia de control a SRI că au existat politicieni care se declarau voluntari să ofere informații și solicitau pentru acest lucru întâlniri cu conducerea Serviciului Român de Informații", arată deputatul.

"În acest context l-am întrebat pe Florian Coldea dacă unul dintre acești politicieni voluntari era și Liviu Dragnea, însă am primit răspunsul clasic pe care îl oferă serviciul în momentul în care nu poate comenta sau dezvălui o informație, și anume celebrul “nici nu confirm nici nu infirm”. Menționez că în alte situații, ofițeri ai SRI sau conducerea serviciului au respins ferm alegațiile pe care le-au considerat neadevărate", dezvălui Lucian Stanciu-Viziteu.

Membrul comisiei mai susţine că a aflat în timpul audierilor că politicienii cu relaţii cu SRI când au văzut că serviciul nu le oferă şi protecţie au trecut la atac, un exemplu elocvent fiind cel al lui Sebastian Ghiţă.

"Coldea a mai explicat că anumiți politicieni, când au văzut că relațiile instituționale cu oficiali ai SRI nu le asigură protecția în fața legii, au început să atace instituția. Fostul numărul doi din SRI l-a oferit ca exemplu în acest sens pe Sebastian Ghiță, fugit astăzi în Serbia", arată Viziteu.

Deputatul susţine că deşi fostul prim-adjunct al SRI a venit în comisie pregătit să ofere toată clarificările necesare, el consideră că preşedintele comisiei, Claudiu Manda, a ţinut să mută discuţia de la lucrurile cu adevărat importante pentru a îi oferi protecţie lui Liviu Dragnea.

"În ciuda faptului că prezența lui Florian Coldea ar fi putut oferi clarificări suplimentare asupra unor chestiuni de interes public, am avut tot timpul senzația că președintele Comisiei de control a SRI, domnul Claudiu Manda, a refuzat să ducă discuția în direcția corectă. Am avut senzația, timp de 8 ore, că grija principală a domnului Manda a fost aceea ca nu cumva domnul Coldea să spună ceva ce ar putea aduce prejudicii directe domnului Liviu Dragnea. Probabil așa se explică și discuția privată dintre domnul Manda și generalul Coldea, de aproximativ jumătate de oră, dinaintea începerii audierii.", explică Viziteu.

"Întrebările domnului Manda au cuprins mai degrabă frustrarea și nemulțumirea liderilor PSD și nu numai, care au fost condamnați sau trimiși în judecată ca urmare a interceptărilor SRI sau a muncii operative depuse de profesioniștii acestei instituții. Senzația de final în urma celor 8 ore de audieri a fost aceea că în PSD se vor găsi oricând politicieni care să hărțuiască și să umilească ofițeri de informații, nu cu scopul de a afla adevărul ci doar pentru a proteja persoanele cu probleme penale din partid", încheie Viziteu.
 

Citeşte mai multe despre:   Florian Coldea,   SRI,   Liviu Dragnea
 
 
Loading...