Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Maternitatea Bucur: Conducerea a fost schimbată, iar pensionarea doctorului Conea a fost urgentată, în urma scandalului de mită

Maternitatea Bucur: Conducerea a fost schimbată, iar pensionarea doctorului Conea a fost urgentată, în urma scandalului de mită

Un articol de: -
Foto: puterea.ro Eveniment

În urma scandalului în care doctorul Mircea Conea este acuzat că a cerut mită pentru o operație de cezariană, consiliul de administrație al Spitalului „Sfântul Ioan”  a decis să urgenteze dosarul său de pensionare începând cu data de 1 septembrie. De asemenea, se va luat măsura de  a îl schimba pe medicul coordonator de la conducerea Maternitătii Bucur, unde lucrează Conea.

„Astăzi s-a hotărât urgentarea dosarului de pensionare începând cu 1 septembrie a doctorului Conea. În plus, pe durata cercetării penale, el a fost suspendat din funcția de medic primar obstetrică – ginecologie a maternității,” a explicat managerul spitalului, Alexandru Ciocâlteu, conform Mediafax.

Acesta a mai adăugat că s-a luat și decizia de a o numi pe Liana Pleș, conferențiar doctor, în functia de medic coordonator al maternității, iar aceasta va hotărî schimbările ulterioare.

Ciocâlteu a precizat că decizia a fost luată în urma scandalului mai sus menționat, dar și „ca urmare a reacțiilor personalului medical care au pus afișe pe pereți potrivit cărora oamenii care nu respectă personalul medical nu au ce căuta în spital, făcând abstracție de gestul deloc profesional al colegului lor doctorul Conea.”

Mircea Conea a fost prins în flagrant joi, în timp ce primea 700 de lei de la soțul unei femei pe care urma să o opereze de cezariană. Soțul femeii a povestit că anterior medicul a refuzat 300 de lei, deoarece suma era prea mică. Bărbatul a anunțat autoritățile, reclamând faptul că doctorul a condiționat efectuarea operației de primirea unei sume de bani.

În acest caz, Conea este cercetat în libertate.

Citeşte mai multe despre:   conducere,   mita,   operatie
 
 
Loading...