Ministrul Educației, după negocierile cu sindicatele: Guvernul a propus creșteri de salarii de 10% începând cu 1 decembrie 2015
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministrul Educației, după negocierile cu sindicatele: Guvernul a propus creșteri de salarii de 10% începând cu 1 decembrie 2015

Ministrul Educației, după negocierile cu sindicatele: Guvernul a propus creșteri de salarii de 10% începând cu 1 decembrie 2015

Un articol de: -
Foto: B1 TV Eveniment

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi, după întâlnirea avută cu sindicatele din învățământ, că salariile cadrelor didactice ar putea fi majorate cu mai mult de 10%, de la 1 decembrie 2015, dacă vor fi identificate fonduri disponibile, informează Agerpres.

"Guvernul a propus creșteri de salarii de 10% începând cu 1 decembrie 2015. Este vorba ca tot ceea ce a fost asumat prin acel acord din domeniul educației pentru anul 2016 să fie acordat din decembrie. Am afirmat în numele Guvernului că peste acest 10% tot ceea ce se va regăsi ca fiind disponibil va putea fi adăugat pentru creșteri de salarii în educație", a declarat Sorin Câmpeanu, care a precizat că sindicatele solicită o creștere de 20% a salariilor.

"Creșterea salariilor cu 20% ar însemna, luând în considerare și creșterile de 5% din martie și de 5% din septembrie 2015, o creștere a salariilor de 32%. Guvernul își va ține promisiunea de a adăuga peste ceea ce deja a promis ceea ce va identifica drept disponibil", a mai precizat ministrul Educației.

Citeşte mai multe despre:   ministrul educatiei,   negocieri,   sindicate
 
 
Loading...