Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Parlamentul European: Discursul în care Manfred Weber îl critică pe Liviu Dragnea, CENZURAT de traducătorul în limba română

Parlamentul European: Discursul în care Manfred Weber îl critică pe Liviu Dragnea, CENZURAT de traducătorul în limba română

Un articol de: -
Eveniment

Subiectul violențelor de la protestul de pe 10 august a fost amintit în timpul dezbaterilor din Parlamentul European cu privire la activarea Articolului 7 din Tratatul UE în cazul Ungariei. Liderul PPE Manfred Weber a amintit despre situația din România atunci când a luat cuvântul, referindu-se inclusiv la Liviu Dragnea, lider de partid ”deja condamnat”. Din traducerea în limba română a intervențieie acestuia a lipsit însă referirea la liderul PSD, informează Adevărul. 

„Există şi un al doilea exemplu pe care doresc să vi-l împărtăşesc. Am avut demonstraţii de masă în această vară nu în Budapesta, ci în Bucureşti, cu violenţe pe străzi. Şi preşedintele a trebuit să intervină în aceste demonstraţii şi a trebuit să ceară poliţiei să fie mai atentă. Există şi alte probleme politice în sânul grupului politic socialist din Europa şi sper că toată lumea e dispusă să lupte împotriva corupţiei, în toate situaţiile în care aceasta se manifestă“, a fost traducerea oficială în limba română. 

De fapt, intervenția completă a lui Manfred Weber a fost următoarea. „Există şi un al doilea exemplu, pe care doresc să vi-l împărtăşesc. Am avut demonstraţii de masă în această vară nu în Budapesta, ci în Bucureşti, cu violenţe pe străzi. Preşedintele a trebuit să intervină la aceste demonstraţii şi a trebuit să ceară poliţiei să fie mai atentă. Acolo există un guvern care foloseşte în mod greşit majoritatea pentru a-l proteja pe liderul partidului socialist care este deja condamnat. Am fost de acord cu toţii, inclusiv socialiştii, să punem acest aspect pe agenda viitoarei sesiuni plenare, şi din nou îmi exprim speranţa că fiecare este gata să lupte împotriva corupţiei în toate privinţele şi nu numai în acest caz aflat, în acest moment în dezbatere”.

Varianta intergrală a discursului poate fi ascultată AICI la minutele 00.34.06 - 00.34.48
 

Citeşte mai multe despre:   Parlamentul European,   Manfred Weber,   Liviu Dragnea
 
 
Loading...