Patru miniștri din Guvernul Cioloș, remaniați: Ministrul Educației, ministrul Transporturilor, cel al Comunicațiilor și ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni pleacă de la Palatul Victoria (VIDEO)
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Patru miniștri din Guvernul Cioloș, remaniați: Ministrul Educației, ministrul Transporturilor, cel al Comunicațiilor și ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni pleacă de la Palatul Victoria (VIDEO)

Patru miniștri din Guvernul Cioloș, remaniați: Ministrul Educației, ministrul Transporturilor, cel al Comunicațiilor și ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni pleacă de la Palatul Victoria (VIDEO)

Un articol de: -
Eveniment

Premierul Dacian Cioloș a anunțat marți remanierea a patru membri ai Guvernului. Este vorba despre ministrul Educației, Adrian Curaj, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan și ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu.

Premierul a anunțat și numele celor pe care îi propune pentru a prelua aceste portofolii.

Astfel, la ministerul Educației a fost propus Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, portofoliul de la Transporturi ar urma să fie preluat de Sorin Bușe, la ministerul Cominicațiilor a fost propus ca interimar Dragoș Tudorache, iar la ministerul pentru Relația cu Românii de pretutindeni a fost propusă Maria Ligor.

”După o perioada de pregătire, de construcție, guvernul intră într-o etapa nouă, a livrării rezultatelor.  În ultimele săptămâni am ieșit cu mai multe proiecte. La începutul mandatului ne-am asumat măsuri concrete. Sunt și domenii în care îmi doresc să dau un nou impuls, de aceea am decis să operez câteva schimbări în guvern.  Este vorba despre patru schimbări. Asta nu înseamnă că în perioada următoare, dacă o să apară probleme, nu o să iau și alte decizii.

Vreau să le mulțumesc pentru activitate lor de până acum domnilor miniștri Adrian Curaj, Marius Bostan, Dan Costescu și Dan Stoenescu, deci de la Educație, de la Comunicații, de la Transporturi și Românii de pretutindeni. Au lucrat bine pe anumite proiecte, pe altele au fost anumite întârzieri, de aceea am decis să operez aceste schimbări pentru un nou suflu și un nou ritm în echipa guvernamentală”, a anunțat premierul.

Patru miniștri au fost demiși din Guvernul Cioloș

”Mâine dimineață o să îi transmit domnului președinte Iohannis următoarele propuneri. Pentru Educație, domnul profesor Mircea Dumitru, rectorul Universității București. Dânsul are nu doar o experiență îndelugată în Educație, are o experiență managerială foarte bună. Are experiență în domeniul cercetării.

La ministerul Transporturilor o să îl propun pe domnul Sorin Bușe, un manager cu un CV impresionant. A pus pe picioare centrul de cercetare tehnologică de la Renault și experiența managerială pe care o are consider că poate să vină cu un impuls nou.

La ministerul pentru Românii de pretutindeni i-am propus Mariei Ligor, un diplomat de carieeră, în momentul de față este ambasadorul României la Ottawa. A fost ambasadorul României în Spania. Cunoaște bine diaspora românească. Cred că va fi în măsură să dea un impuls nou acestui departament care joacă un rol important în perioada următoare pentru că urmează alegerile parlamentare.

Pentru ministerul Comunicațiilor decizia este să propun pentrru câteva săptămâni un interimat Dragoș Tudorache, șeful cancelariei”, a mai anunțat Dacian Cioloș. 

Premierul a explicat și ce schimbări ar dori să vadă la fiecare minister în parte.

”Vreau să spun că și miniștrii pe care îi schimb și-au făcut în mare parte treaba. La fiecare din cele patru ministere sunt lucruri care au progresat, dar vreau un nou imbold, iar prioritatea e accelerarea livrării de rezultate pe proiecte care au fost începute, dar nu au avansat suficient. Pe de altă parte, vreau și oameni cu un mod de abordare un pic diferit, care să permită valorificarea timpului care ne-a mai rămas.

La Transporturi vreau să accelerăm activitatea pe execuția proiectelor de autostrăzi, proiecte care au început, dar nu au evoluat și reformarea CNADNR, pe care o cer de câteva luni și unde știu că nu s-au făcut progrese suficient de rapid. De asemenea, vreau și pregătirea de noi proiecte.

La Ministerul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni îmi doresc o accelerare în pregătirea alegerilor prin informarea românilor asupra modului în care pot vota prin corespondență, în pregătirea votului în circumscripții și îmi doresc ca uenle proiecte să faciliteze întărirea legăturilor dintre românii de peste hotare și țară.

La Ministerul Educației lucrurile au progresat foarte bine pe partea de cercetare și învățământ unversitar, dar vreau consistență pe partea de învățământ preuniversitar și aș fi vrut mai multă rapiditate în constituirea CNATDCU și în clarificarea situației cu plagiatul deoarece atât timp cât planează suspiciuni asupra sistemului doctoral, credibilitatea sistemul de învățământ și al cercetării este afectată”, a explicat Dacian Cioloș.

Citeşte mai multe despre:   Dacian Cioloş
 
 
Loading...