Pentru stingerea incendiului din Bucegi se va interveni cu un avion al unei firme private
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Pentru stingerea incendiului din Bucegi se va interveni cu un avion al unei firme private

Pentru stingerea incendiului din Bucegi se va interveni cu un avion al unei firme private

Un articol de: -
Eveniment

Pentru stingerea incendiului din Masivul Bucegi, va interveni un avion al unei firme private, care poate fi încărcat cu peste 1000 de litri de apă.

Cel mai probabil, intervenția va avea loc în seara de duminică, a declarat duminică după amiază maiorul Mihai Drăgan, adjunct al șefului Inspecoratului pentru Situații de Urgență Prahova, citat de Mediafax. Acesta a mai spus că avionul va fi dus pe aerodromul din apropierea localității prahovene Bănești, unde va fi încărcat cu apă.

“Așteptăm să vină piloții, care sunt în alte orașe. Sperăm ca în seara aceasta avionul să interivnă de cel puțin cinci ori și să arunce aproape șase tone de apă,” a mai explicat maiorul.

S-a apelat la un avion privat deoarece cele două elicoptere ale MAI nu sunt funcționale.

Un incendiu izbucnit în urmă cu trei zile în Masivul Bucegi s-a extins şi este vizibil din staţiunile de pe Valea Prahovei.Potrivit unor surse din cadrul ISU Prahova, focul se extinde spre Parcul Natural, însă flăcările nu au cuprins pădurea, ci doar o parte din vegetaţie. Flăcările nu coboară către staţiunile de pe Valea Prahovei, având tendinţa de a se propaga în sus, din cauza curenţilor ascendenţi.

Citeşte mai multe despre:   bucegi,   incendiu,   avion,   Prahova
 
 
Loading...