Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Peste 30 de europarlamentari cer politicienilor să NU organizeze referendumul privind familia tradițională: Păreți să aprobați și încălcarea drepturilor copiilor care trăiesc în familii monoparentale

Peste 30 de europarlamentari cer politicienilor să NU organizeze referendumul privind familia tradițională: Păreți să aprobați și încălcarea drepturilor copiilor care trăiesc în familii monoparentale

Un articol de: -
Foto: The Epoch Times Eveniment

33 de europarlamentari, membri ai mai multor partide, au trimis miercuri o scrisoare președinților de partide din România, prin care au solicitat ca Parlamentul să nu susțină organizarea referendumului de modificare a Constituției în sensul definirii familiei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie. În opinia acestora, un astfel de demers va incita la discriminarea familiilor care nu corespund criteriilor fixate de inițiatorii referendumului.

Este vorba de parlamentari de la Verzi/Alianța Liberă Europeană, Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa și chiar și un reprezentant al Partidului Popular European. 

Scrisoarea integrală citată de HotNews

În calitate de membri ai Parlamentului European reprezentând diverse grupuri politice și din diferite state membre ale Uniunii Europene, dorim să facem un apel la Dumneavoastră pentru a sprijini tratamentul egal și nediscriminarea pentru toți cetățenii României, inclusiv pentru cuplurile de același sex. În special, vă îndemnăm respectuos să nu sprijiniți referendumul propus cu privire la definiția familiei.

Într-adevăr, începând de anul trecut, în România a fost organizată o campanie în favoarea organizării unui referendum privind redefinirea familiei în Constituție ca fiind bazată exclusiv pe căsătoria dintre bărbat și femeie. Această propunere este cu adevărat surprinzătoare, deoarece cuplurilor de același sex le este deja interzis să se căsătorească prin prevederile Codului Civil în vigoare, care interzice, de asemenea, recunoașterea căsătoriilor civile sau parteneriatelor înregistrate între persoane de același sex încheiate legal în străinătate.

Deși nu dorim să intervenim direct asupra prevederilor legislative care guvernează dreptul familiei în România, regretăm că un asemenea referendum ar incita pe mai departe la discriminare față de familii – în diferitele lor forme – care există deja în societatea românească. Permițând desfășurarea referendumului, fără a prevedea nici o formă alternativă de recunoaștere juridică a cuplurilor necăsătorite, păreți să aprobați încălcarea continuată a drepturilor omului pentru cuplurile de același sex, dar și pentru copiii care trăiesc în familii formate din parteneri ce nu sunt căsătoriți sau copiii care trăiesc în familii monoparentale.

Într-adevăr, această dezbatere se referă la oameni și familii reale, care sunt în prezent excluse, cu consecințe grave, de la a beneficia de un set de drepturi de bază, însoțite de îndatoriri aferente. Fără o formă de recunoaștere din partea statului, acești oameni nu au dreptul la protecția căminului familial și nu au voie să aibă grijă de copiii partenerului lor atunci când acest lucru este cel mai necesar, de exemplu în urma decesului unuia dintre parteneri. Ei pot fi refuzați să-și viziteze partenerul la spital, nu au dreptul la moștenire, nu au acces la drepturi sociale fundamentale ca parteneri etc. Și, cel mai adesea, copiii lor – din relațiile anterioare – sunt primele victime ale acestei lipse de recunoașteri.

În conformitate cu actualele prevederi din legislația europenă privind drepturile omului, este încă permisă limitarea instituției căsătoriei la cuplurile de sex diferit. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut în mod clar dreptul la respectarea vieții private și de familie (articolul 8 CEDO) pentru cuplurile de același sex și obligă statele să prevadă o formă alternativă de recunoaștere a cuplurilor de același sex (Oliari și Alții împotriva Italiei, aplicațiile cu numărul 18766/11 și 36030/11, 21 iulie 2015). De asemenea, Curtea a hotărât că statele nu trebuie să facă discriminări între cuplurile de același sex și cele de sex diferit atunci când creează o astfel de formă alternativă de recunoaștere (Vallianatos și alții împotriva Greciei, aplicațiile cu numărul 29381/09 și 32684/09, 7 noiembrie 2013).

Toți trăim în Uniunea Europeană – o uniune a valorilor democratice care garantează cetățenilor europeni și membrilor familiilor lor dreptul de a circula liber între statele membre și de a locui oriunde pe teritoriul UE. Cuplurile de același sex stabilite în statele membre care acordă recunoașterea legală și protecția familiilor lor nu pot fi tratate ca străini unul față de celălalt atunci când trec granița României. În ciuda solicitărilor repetate ale Parlamentului European, cuplurile de același sex sau cuplurile de sex diferit recunoscute prin parteneriate înregistrate nu dispun în prezent de protecția legii într-o minoritate în continuă scădere a statelor membre, inclusiv în România. Situația cuplurilor de același sex care se bucură de dreptul lor de a circula liber pe teritoriul UE este, de asemenea, în atenția Curții de Justiție a UE (CJUE) în cazul Coman. Într-adevăr, Curtea Constituțională a României a căutat îndrumarea CJUE în interpretarea prevederilor europene de drepturile omului, a dreptului Uniunii Europene și a prevederilor constituționale ale României.

Din toate aceste motive, invităm Parlamentul României să nu susțină organizarea unui referendum care ar diviza și mai mult societatea și care ar consacra în textul Constituției discriminarea cuplurilor de același sex și a cuplurilor de sex diferite care nu sunt căsătorite, text fundamental destinat protecției vieții de familie pentru toți. Vă invităm mai degrabă să creați o formă de recunoaștere suplimentară și alternativă pentru toate cuplurile, inclusiv pentru cuplurile de același sex, pentru a asigura un nivel minimal de protecție la care acestea au dreptul în temeiul legislației europene din domeniul drepturilor omului”.
 

Citeşte mai multe despre:   scrisoare deschisa,   referendum,   modificarea Constitutiei,   discriminare,   familie
 
 
Loading...