Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Poster cu Nadia Comăneci, descoperit de Ion Țiriac aproape de Polul Nord

Poster cu Nadia Comăneci, descoperit de Ion Țiriac aproape de Polul Nord

Un articol de: -
Foto: ziuaveche.ro Eveniment

Omul de afaceri Ion Țiriac a povestit că a descoperit un poster cu imaginea fostei gimnaste Nadia Comăneci într-o rulotă părăsită, aproape de Polul Nord, în timpul unei expediţii organizate în urmă cu un an şi jumătate cu ocazia unei vânători, relatează Mediafax.

"Vă pot spune o istorie. Ştiţi unde e Polul Nord? Acolo unde e numai zăpadă şi gheaţă. Poate nu le convine «tovarăşilor», dar am fost la vânătoare acum un an şi jumătate la Polul Nord. Şi am ajuns pe banchiză. Şi când am ajuns pe banchiză, după 22 de ore cu câinii, taca-taca, erau două rulote, lăsate acolo de petrolierii care căutau ţiţeiul acum 15-20 de ani. Rupte toate, dar era mai bine acolo decât afară. Pe cuvântul meu de onoare, când am intrat, am văzut pe uşă un poster cu Nadia Comăneci în 1976, cu 200 de semnături. Fiecare petrolist care trecea pe acolo, se semna pe poster. Când a venit eschimosul cu câinele a zis «Ai văzut, regina?» Atunci am făcut o greşeală, cred că a făcut atac de cord, i-am dat telefonul (n.r. - să discute cu fosta campioană olimpică). A căzut omul", a povestit fostul tenismen.

Ion Ţiriac o vede pe Nadia Comăneci drept sportiva secolului, fiind cunoscută oriunde în lume: "Eu cred că Nadia nu mai poate să surprindă pe nimeni. Adică Nadia Comăneci, e Nadia Comăneci, este sportiva secolului, este cea care a obţinut pentru prima dată titlul de femeie perfectă şi cu asta s-a terminat. Că e Anglia, Statele Unite, că e Congo, ea e Nadia Comăneci".

Citeşte mai multe despre:   Nadia Comaneci,   Ion Tiriac
 
 
 
Loading...