Prima ieșire în public a nepoatei președintelui. Elena Băsescu: „Mă simt cu adevărat împlinită”
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Prima ieșire în public a nepoatei președintelui. Elena Băsescu: „Mă simt cu adevărat împlinită”

Prima ieșire în public a nepoatei președintelui. Elena Băsescu: „Mă simt cu adevărat împlinită”

Un articol de: -
Foto: B1 TV Eveniment

Elena Băsescu și micuța Sofia Anais au fost externate, miercuri, de la Spitalul Universitar București.

Fiica președintelui Băsescu a declarat, cu ocazia primei apariții publice a fetiței sale, că se simte „cu adevărat împlinită”.

Elena Băsescu a născut o fetiță de 2,71 de kilograme, prin cezariană, duminică, la ora 3.30, prin cezariană.

Primul copil al Elenei Băsescu şi, în acelasi timp, primul nepot al preşedintelui, a venit pe lume în ziua în care s-a împlinit un an de zile de la căsătoria Elenei Băsescu și a lui Bogdan Ionescu.

Elena Băsescu a anunțat, marți, pe Facebook, că numele fetiţei sale este Sofia Anais Ionescu-Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu declara, duminică, la ieşirea din Spitalul Universitar, că este bucuros că a primit "nobilul titlu de bunic".

Prima ieșire în public a nepoatei președintelui, Sofia Anais
Embed:


 

Citeşte mai multe despre:   Elena Basescu
 
 
Loading...