Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Primăria Timișoara, amendată cu 3.000 de lei după ce a publicat pe site CNP-urile unor persoane

Primăria Timișoara, amendată cu 3.000 de lei după ce a publicat pe site CNP-urile unor persoane

Un articol de: -
Eveniment
Primăria Timișoara a fost amendată cu 3.000 de lei, după ce anul trecut pe site-ul instituției au fost publicate din greşeală CNP-urile unor persoane, într-un tabel cu cei care urmau să beneficieze de scutire de la plata impozitului.

Tabelul a fost șters de pe site-ul Primăriei Timișoara la scurt timp după publicare, informează Mediafax.

„Am primit de la ANSPDCP o amendă în valoare de 3.000 de lei, în legătură cu datele personale ce au fost puse pe site cu un proiect de hotărâre care prevedea scutirea de la plata impozitului a persoanelor care aveau de plătit mai puțin de 40 de lei impozit. Au fost publicate și CNP-urile, dar au fost scoase de pe site imediat după ce s-a constatat greșeala", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Alina Pintilie.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Timișoara a precizat că amenda va fi contestată în termenul legal de 15 zile.
 
 
Loading...