Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Record de viteză de A3: Un bucureştean a fost prins circulând cu 215 km/h

Record de viteză de A3: Un bucureştean a fost prins circulând cu 215 km/h

Un articol de: -
Foto: bucurestifm.ro Eveniment

Peste 20 de conducători auto au fost amendaţi de poliţişti şi 17 permise au fost reţinute vineri, pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti, în urma controalelor pe respectivul segment rutier, informează Agerpres.

Cazul cel mai grav a fost al uni bucureștean, care  a fost  înregistrat circulând cu 215 km pe oră, în condiţiile în care limita de viteză pe A3 este de 100 de kilometri la oră din cauza lucrărilor neterminate.

Șoferul, aflat la volanul unui autoturism Golf 5 GTI, care se îndrepta spre Valea Prahovei cu familia, îşi reprimise carnetul de la Poliţie în data de 3 august, după ce acesta îi fusese ridicat tot pentru viteză excesivă.

"Tânărul era la volanul unui bolid, o maşină sport, cu mulţi cai putere, şi a ignorat faptul că pe autostradă sunt montate panouri care indică restritia de 100 de kilometri la oră. I-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile şi a fost sancţionat cu 630 de lei. Este record absolut de viteză pe autostrada Bucureşti - Ploieşti, a fost înregistrat de radar cu 215 kilometri la oră", a declarat şeful Poliţiei Autostrăzi, comisar şef Emilian Buican.

Un alt conducător auto a fost reperat cu cu 192 de kilometri la oră.

Citeşte mai multe despre:   control,   politia rutiera
 
 
 
Loading...