Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment România, locul 1 în Europa ca mortalitate a populației din cauza bolilor cardiovasculare: Statul alocă pentru aceste afecțiuni doar 4,5% din bugetul CNAS

România, locul 1 în Europa ca mortalitate a populației din cauza bolilor cardiovasculare: Statul alocă pentru aceste afecțiuni doar 4,5% din bugetul CNAS

Un articol de: -
Foto: biocentermedical.ro Eveniment

România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate a populației din cauza bolilor cardiovasculare. Datele Băncii Mondiale arată că avem o medie de 108.9 decese la 100.000 de locuitori, față de U.E. (43.8 la 100.000 de locuitori).

Astfel, raportul arată că bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 de deces în țara noastră, cu 57% din totalul cauzelor de deces.

Următoarea cauză de deces din top cinci este cancerul. Ca ordin de mărime, toate tipurile de cancer reunite ajung la un procent de 20 % din mortalitatea totală, mult mai puțin față de cei 57 % numai prin maladii cardiovasculare, în timp ce urgențele traumatice reprezintă doar 5.6% din totalul deceselor iar bolile infecțioase numai 1 % din totalul deceselor.

Bugetul alocat de către CNAS pentru toate programele sale curative de boli cardiovasculare este de 14 de ori mai mic decât cel alocat programelor de oncologie și de 8 ori mai mică decât cea alocată pentru dializă. Tratamentul principalei surse de mortalitate din țara noastră primește doar 4.5% din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Mai mult, în fiecare an bugetul alocat bolilor cardiovasculare instituțiilor de stat, care au exclusivitate în derularea acestor programe, nu este niciodată consumat.

Programul naţional de oncologie: credite bugetare an 2016 = 1.729.827,00 (384.406.000 EURO)
Programul naţional de diabet zaharat: credite bugetare an 2016 = 883.189,00 (196.264.222 EURO)
Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană: credite bugetare an 2016 = 66.633,00 (14 807 333 EURO)
Programul naţional de tratament pentru boli rare: credite bugetare an 2016 = 128.919,00 ( 28 648 666 EURO)
Programul naţional de tratament al bolilor neurologice: credite bugetare an 2016 = 110.350,00 (24 522 222 EURO)
Programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei: credite bugetare an 2016 = 75.302,00 (16 733 777 EURO)
Programul naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive  implantabile (implant cohlear şi proteze auditive): credite bugetare an 2016 = 24.664,00 (5 480 888 EURO)
Programul naţional de boli endocrine: credite bugetare an 2016 = 8.290,00 (1 842 222 EURO)
Programul naţional de ortopedie: credite bugetare an 2016 = 75.091,00 (16 686 888 EURO)
Programul naţional de terapie intensivă a insuficienţei hepatice: credite bugetare an 2016 =  762,00 (169 333 EURO)
Programul naţional de boli cardiovasculare: credite bugetare an 2016 = 111.746,00 (24 832 444 EURO)
Programul naţional de sănătate mintală: credite bugetare an 2016 = 1.810,00 ( 402 222 EURO)
Programul naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă: credite bugetare an 2016 =  33.364,00 ( 7 414 222 EURO)
Subprogramul de radiologie intervenţională: credite bugetare an 2016 = 20.360,00 (4 524 444 EURO)
Subprogramul de diagnostic şi tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos: credite bugetare an 2016 = 11.832,00 (2 629 333 EURO)
Subprogramul de tratament al hidrocefaliei congenitale sau dobândite la copil: credite bugetare an 2016 = 218,00 (48 444 EURO)
Subprogramul de tratament al durerii neuropate prin implant de neurostimulator medular: credite bugetare an 2016 =  954,00 (212 000 EURO)
Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică: credite bugetare an 2016 = 888.238,00 (197 386 222 EURO)

În acest context, a fost organizată conferința internațională de advocacy „Accesul pacienților la proceduri cardiovasculare în România”, care reprezintă începutul unei campanii de durată, care are drept scop transformarea afecțiunilor cardiovasculare în prioritatea strategiei naționale în domeniul sănătății. (Detalii AICI)
 

 

Citeşte mai multe despre:   spital
 
 
Loading...