Sebastian Ghiţă urmează să fie AUDIAT vineri, la Belgrad, în vederea extrădării
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Sebastian Ghiţă urmează să fie AUDIAT vineri, la Belgrad, în vederea extrădării

Sebastian Ghiţă urmează să fie AUDIAT vineri, la Belgrad, în vederea extrădării

Un articol de: -
Eveniment

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, aflat în arest în Serbia, ar urma să fie audiat, vineri, la Belgrad, ca urmare a cererii de extrădare formulată de autorităţile române, anunță Mediafax.

Audierea lui Ghiţă, care va fi adus din închisoarea districtuală din Belgrad, ar urma să fie făcută de un judecător de cameră preliminară, în baza Legii cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală, anunţa agenţia Tanjug, citând Înalta Curte din Belgrad.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

În 27 aprilie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader anunţa că autorităţile române au transmis la Belgrad toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă.

Curtea Supremă din Belgrad a prelungit, la solicitarea României, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă.

Purtătoarea de cuvânt a Curţii, Bojana Stankovic, a declarat pentru Tanjug că, în cadrul procedurilor preliminare, termenul de detenţie poate fi prelungit până la 40 de zile. În cazul lui Ghiţă, imediat după reţinere, au fost formulate două decizii ale instanţelor: una privind reţinerea sa pentru o perioadă de două luni şi o alta privind reţinerea sa pentru 18 zile.

Miercuri, Sebastian Ghiţă a intrat în direct cu autorităţile judiciare din România, într-o videoconferinţă, în cadrul unei şedinţe secrete care a avut loc la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El ar fi trebuit să răspundă întrebărilor în cadrul şedinţei de judecată în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în care este urmărit penal şi fostul premier Victor Ponta. Sebastian Ghiţă nu a dat însă nicio declaraţie, invocând că nu este asistat în Serbia de către avocatul ales de el. În aceste condiţii, o nouă videoconferinţă va avea loc luni, au declarat pentru surse judiciare.

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.

 

Citeşte mai multe despre:   Sebastian Ghita,   audieri,   extradare
 
 
Loading...