Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Toader: Documentația pentru extrădarea lui Ghiță a fost trimisă în Serbia. Are 475 de pagini

Toader: Documentația pentru extrădarea lui Ghiță a fost trimisă în Serbia. Are 475 de pagini

Un articol de: -
Eveniment

UPDATE: Documentele au ajuns în Serbia. Curtea Supremă din această țară urmează să verifice acum dacă sunt îndeplinite toate condițiile pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță, apoi Ministerul sârb al Justiției va da sau nu acordul final.

În cursul acestui proces va fi audiat și fostul deputat.

 

Tudorel Toader a anunțat că Ministerul român al Justiției a trimis joi Ministerului sârb de Justiție documentația necesară pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță.

Toader a declarat că documentația are 475 de pagini și că a fost tradusă în sârbă cu eforturi susținute.

Acesta a mai precizat că de joi, ora 13.30, ”Ministerul Justiției din România și-a îndeplinit obligațiile pe care le avea”.

Sebastian Ghiță se află în prezent în arest în Serbia, după ce a fost prins pe 13 aprilie în urma după ce a fost căutat peste patru luni de autoritățile române. De altfel, judecători sârbi au extins miercuri cu 40 de zile termenul pe care românii îl au pentru a trimite actele în vederea extrădării.

Între timp, el e pe punctul de a bate un record, după ce DNA Ploiești a cerut judecătorilor de la Tribunalului Prahova şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să mai aprobe două mandate de arestare pe numele său, pe lângă cele pe care le are deja.

Citeşte mai multe despre:   Tudorel toader,   extradare,   Serbia,   Ministerul Justitiei
 
 
Loading...