Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Toaletă de 46.000 euro, construită la o școală dintr-o comună mehedințeană

Toaletă de 46.000 euro, construită la o școală dintr-o comună mehedințeană

Un articol de: -
Foto: buletindemehedinti.ro Eveniment

Elevii unei școli dintr-o comună din Mehedinți vor avea o toaletă de 46.000 euro, relatează Digi 24.

Potrivit unor constructori, Consiliul Județean ar fi trebuit să dea cu 14.000 euro mai puțin pentru această lucrare.

Chiar primarul recunoaşte că e scumpă, dar nu a putut face nimic. Până la finalizarea lucrărilor, şcolarii merg tot în vechile toalete, care sunt focar de infecţie.

Pentru a-i scuti de pe copii de experiența neplăcută și de pericolul unei infecții, autorităţile au început în urmă cu trei luni să construiască o toaletă nouă în curtea instituţiei. Dar preţul este suprinzător: 46.000 de euro pentru cele 5 compartimente, câte va avea în total. Acolo vor fi atât toaletele profesorilor cât şi ale elevilor.

„Sunt preţurile de pe piaţă, nici mai mari, nici mai mici”, spune Vasile Bobon, reprezentant al firmei de construcţii.

Însă, alți constructori îl contrazic.

„Suma totală a construcţiei de 50 de metri pătraţi ar fi aproximativ 32.000 de euro cu TVA”, spune Ion Ganţă, constructor.

Chiar şi primarul localităţii, Dumitru Baicu, recunoaşte că noua toaletă a şcolii este cam scumpă.

„Să vă spun cinstit şi mie mi se pare o sumă ridicată, dar nu puteam să îi spun eu domnului proiectant așa, după mine, costurile să le scadă”, spune edilul.

Noua toaletă trebuia să fie gata la sfârşitul acestei luni, însă constructorul spune că nu se va încadra în termen. Mai sunt de făcut finisajele.

Preşedintele CJ Mehedinţi, instituţia care a aprobat fondurile necesare pentru această investiţie, a refuzat să dea orice detaliu referitor la acest subiect.

În prezent, școala de la Gârla Mare nu are aviz de funcționare de la DSP din cauza vechilor toalete.

Citeşte mai multe despre:   toaleta,   şcoală
 
 
 
Loading...