Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Eveniment Tolo.ro: Ancheta DNA nu a oprit ”Comisia Ridzi”, ancheta Parchetului General nu poate opri ”Comisia noaptea alegerilor”. Ce va face Kovesi? 

Tolo.ro: Ancheta DNA nu a oprit ”Comisia Ridzi”, ancheta Parchetului General nu poate opri ”Comisia noaptea alegerilor”. Ce va face Kovesi? 

Un articol de: -
Eveniment

Cătălin Tolontan scrie într-un articol postat pe Tolo.ro, că ancheta Parchetului General privind algerile prezidențiale din 2009 nu o poate opri pe cea a comisiei parlamentare și dă în acest sens ca exemplu faptul că investigația DNA nu a reușit să pună stop anchetei din ”Comisia Ridzi”.  

Jurnalistul susține că pretenția ca lucrările comisie să se oprească este lipsită de temei. 

”În vara lui 2009, Camera Deputaților a decis fondarea Comisiei ”1 Mai – Monica Ridzi”.

Membru din partea PD-L, Cristian Boureanu vine în comisie și anunță dizolvarea ei ”pentru că DNA face propria anchetă”. (...) Încep dezbaterile în comisie.

Mai mulți membri, inclusiv de la partidele care susțineau guvernul din care făcea parte Monica Iacob Ridzi, spun că ”vom merge înainte, pentru că pe noi ne interesează oportunitatea cheltuielilor și controlul parlamentar asupra Guvernului, nu posibilele infracțiuni”. 

Și, într-adevăr, merg înainte.

Peste câteva săptămâni, la finalul lucrărilor, PD-L are un punct de vedere separat, dar în acel moment, al hotărârii de a continua lucrările, decizia este tripartită: PSD, PNL, UDMR.

Dacă investigația DNA nu a oprit în 2009 o investigație a deputaților, de ce ar bloca în 2017 o investigație a Parchetului cercetarea comisiei parlamentare, care include și audierea șefei DNA?”, se arată în articolul citat. 

Tolontan mai subliniază că dorința procurorului general ca magistații să nu fie audiați în fața comisiei parlamentare ”este apelul la un privilegiu care afectează bunul nostru comun suprem: Constituția”. 

Potrivit regulamentului Camerei Deputaților ”comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului”.

În acest context, ar putea fi chemată să dea declarații inclusiv șefa DNA Laura Codruța Kovesi. 

”Sigur că ea poate să nu meargă, pentru că regulamentul are o scăpare: «Persoanele sunt obligate să se prezinte». Dar nu sunt precizate pedepse dacă cineva nu se conformează. Șefa DNA poate, așadar, să absenteze.

Dar atunci Laura Codruța Kovesi va avea tot atâta respect și încredere în parlament cât a avut Elena Udrea.

Pentru că, tot în 2009, la comisia parlamentară despre activitatea Ministerului Turismului, ministrul Udrea a refuzat să participe!

Dacă magistratul Kovesi va veni, audierea sa în comisie este publică”, mai scris Cătălin Tolontan. 
 

Citeşte mai multe despre:   catalin tolontan,   ancheta,   Parchetul General,   Laura Codruţa Kovesi,   audiere
 
 
Loading...