Tudor Chirilă: Unicul obiectiv al programului de guvernare este desființarea DNA. Probabil că următorul pas e să-i pună un kil de COCAINĂ în mașina lui Kovesi
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Tudor Chirilă: Unicul obiectiv al programului de guvernare este desființarea DNA. Probabil că următorul pas e să-i pună un kil de COCAINĂ în mașina lui Kovesi

Tudor Chirilă: Unicul obiectiv al programului de guvernare este desființarea DNA. Probabil că următorul pas e să-i pună un kil de COCAINĂ în mașina lui Kovesi

Un articol de: -
Eveniment

Tudor Chirilă critică, într-o postare pe Facebook, situația din România, precizând că schimbările codului fiscal ne vor costa foarte mult în viitor și susținând că singul obiectiv al programului de guvernare este desființarea DNA

Artistul îl critică și pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, aflat în vizită în Japonia, despre care spune că ”e în stare să vină de unde răsare soarele ca să devină eroul național care va salva justiția în România”. 

”Avem salarii tăiate, nu mărite. Modificările codului fiscal sunt imprevizibile, ilogice și riscă să ne coste rău de tot în viitor. Țara este într-o stagnare totală, fără speranțe de redresare. Sănătate, educație, infrastructură zero. Programul de guvernare nu există. Viorica Vasilica era ieri îngrijorată că a căzut Dow Jones-ul, asta în caz că știe ce înseamnă. Am râs un pic. În schimb, avem o mare problemă: cum s-o demitem cu orice preț pe Kovesi, chiar dacă nu avem probe care s-o incrimineze. Unicul obiectiv al programului de guvernare este desființarea DNA, prin reformarea lui totală așa cum cere Șerban Nicolae, senator PSD cu comportament și limbaj de mahala. Aruncăm niște petarde, mai mixăm niște înregistrări, ne tăvălim un pic pe jos pe la televiziuni și încercăm să-i mai ducem pe oameni pe niște piste false. În schimb, nu ne întoarcem în țară când suntem audiați de DNA. Dacă DNA ar fi funcționat normal (adică să furăm și noi fără frică) ne-am fi întors. Cred că niciodată România nu a fost atât de asaltată din interior cum este acum. Dacă un clan mafiot ajunge să pună în discuție funcționarea justiției de maniera în care se întâmplă zilele astea, e nasol. În anii cincizeci comunismul a fost instaurat de puterea sovietică, prin agenții lor trimiși în România. Cred că Stalin e foarte surprins pe unde e el acum să vadă că o țară se poate distruge din interior, fără prea mare efort. Probabil că următorul pas e să-i pună un kil de cocaină în mașină lui Koveși. Poate, poate :) Oricum Viorica Vasilica (ce rușine ca o numire istorică pentru feminismul din România și egalitatea de șanse să fie îngropată sub greutatea incompetenței) s-a executat, dansează pe ritmuri îndrăgite, iar Tudorel e în stare să vină de unde răsare soarele ca să devină eroul național care va salva justiția în România. Ce se va întâmpla cu românii care nu văd lucrurile din perspectiva mafiei? Nimic bun. Pentru că nu se poate întâmpla nimic bun când nu mai ai țară. Vor forța demiterea lui Kovesi cu orice preț. Sunt disperați. Probabil mai disperați ca noi. Pentru că așa cum noi ne dorim o altă Românie și ei vor să păstreze cu orice preț România lor”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook. 

Citeşte mai multe despre:   DNA
 
 
Loading...