Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un autobuz cu 17 pasageri a luat foc pe DN19

Un autobuz cu 17 pasageri a luat foc pe DN19

Un articol de: -
Eveniment

Un autobuz a luat foc în mers, vineri după-amiază, în timp ce circula pe DN19.

În autovehicul se aflau 17 persoane, dar din fericire niciuna nu a pățit nimic, fiind evacuate la timp, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, căpitanul Camelia Roșca, a precizat că imediat cum a văzut fum negru ieșind de la motor șoferul a oprit, a evacuat călătorii și a încercat să stingă flăcările, dar cum acest lucru nu se putea face de unul singur a solicitat ajutor.

"În jurul orei 15,00, printr-un apel la 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină în Diosig, pentru stingerea unui incendiu produs la un autobuz. Când echipajele au ajuns acolo, incendiul era generalizat în interiorul autobuzului, flăcările se manifestau la întregul autovehicul", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, potrivit Agerpres.

Citeşte mai multe despre:   autobuz,   sofer,   incendiu
 
 
 
Loading...