Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Vaslui: Un bărbat a murit de frig într-o casă fără geamuri. Trupul său, găsit ghemuit pe podea

Vaslui: Un bărbat a murit de frig într-o casă fără geamuri. Trupul său, găsit ghemuit pe podea

Un articol de: -
Eveniment

Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort într-o locuinţă fără geamuri, dintr-un sat din judeţul Vaslui, anchetatorii luând în calcul ipoteza ca acesta să fi murit din cauza frigului, în condiţiile în care temperatura de afară a coborât până la minus şase grade Celsius.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, trupul bărbatului a fost găsit în poziţia ghemuit, pe podeaua unei case din satul Călugăreni, unde bărbatul locuia fără forme legale.

„Bărbatul nu a mai fost văzut de aproape o săptămână de către vecini, fiind găsit mort în acea casă în care locuia fără forme legale. La o primă examinare a cadavrului, nu au fost constatate urme de violenţă, iar vasluianul nu figura în evidenţele medicilor cu probleme medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub, potrivit Mediafax.

Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru necropsie şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Citeşte mai multe despre:   vaslui
 
 
Loading...