VIDEO - Aventurile literare ale primarului Gabriela Firea: "Parcă îl văd pe Emil Brumaru întins pe o canapea, fericit că poate să-i admire frumoasei poete goliciunea"
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment VIDEO - Aventurile literare ale primarului Gabriela Firea: "Parcă îl văd pe Emil Brumaru întins pe o canapea, fericit că poate să-i admire frumoasei poete goliciunea"

VIDEO - Aventurile literare ale primarului Gabriela Firea: "Parcă îl văd pe Emil Brumaru întins pe o canapea, fericit că poate să-i admire frumoasei poete goliciunea"

Un articol de: -
foto: metropotam.ro Eveniment

Înainte de a ocupa o funcție politică de o asemenea amploare precum cea de primar general al Capitalei, Gabriela Firea a avut un traseu interesant în ceea ce privește lumea literară. Jurnaliștii de la Adevărul au făcut o analiză a operelor sale literare și au vorbit cu criticii și scriitori care au girat cărțile scrise de aceasta.

Cariera literară a Gabrielei Firea începe în 2001, cu publicarea volumul de versuri "O altă ediție", pentru care aceasta a câștigat premiul de debut al Asociației Scriitorilor din București, asociație pentru care actualul primar al Capitalei devine sponsor ulterior.

Un an mai târziu, în 2002, Firea își continuă aventura literară și publică volumul de poezie "Treizeci (Picnic pe câmpul de luptă)". Acest volum a fost prefațat de Horia Gârbea, poet și dramaturg multiplu premiat de Uniunea Scriitorilor.

"Gabriela Vrânceanu Firea a intrat în literatură cu hotărâre, cu aplomb şi cu o receptare dintre cele mai favorabile. […] Gabriela Vrânceanu Firea cucereşte prin naturaleţe şi prin tandreţea necontrafăcută cu care priveşte şi reflectă lumea", scria Gârbea.

Nici poetul Liviu Ioan Stoiciu nu s-a lăsat mai prejos, prin postfața sa elogioasă.

"Ultima descoperire este Gabriela Vrânceanu Firea, băcăuancă. Gabriela Vrânceanu Firea are stea în frunte, cum se spune prin părţile Bacăului. […] Parcă îl văd pe Emil Brumaru întins pe o canapea, fericit că poate să-i admire frumoasei poete goliciunea", scria Stoiciu.

În prezent, poetul Stoiciu aruncă vina pe Gârbea pentru această prefață, numind-o favor, iar acesta din urmă nu aduce vreo lămurire exactă. Acest al doilea volum de poezii a fost lansat la Muzeul Literaturii Române, unde a fost prezentat de marele critic Nicolae Manolescu.

"Într-adevăr, i-am prezentat o carte pe la Muzeul Literaturii, dar nu-mi mai aduc aminte, am uitat tot. Ştiu că avea nişte poeme oneste, nu erau nişte poezii care să facă gaură în cer, a declarat Manolescu în prezent", la solicitarea jurnaliștilor de la Adevărul.

Aceasta și-a făcut intrarea în Uniunea Scriitorilor prin romanul Trei motive, care are ca motiv trădarea în dragoste.

"Atracţia nu era de natură carnală, nu se plămădea din existenţa noastră materială, ci din rămăşagul făcut de inconsistenţa iluzorie a misticului şi puterea lui de a se întrupa, o dată la nu ştiu câte secole, în vietăţi. Acum, în noi", scria actualul primar general al Capitalei în romanul "Trei motive".

De altfel, ca temă principală a poeziilor Gabrielei Firea este iubirea, asemenea romanului.

POEZII A GABRIELEI VRÂNCEANU FIREA

Noi şi lumea cealaltă (fragment)

Pielea ta catifelată ca un botic de ied
Şi-a mea, într-o aşteptare eternă
Până la epuizare
Am nevoie
Să mă îmbrac în dorinţa ta,
Să nu ies în stradă ca împăratul cu hainele noi
Căruia i se vede goliciunea
Pentru că mi s-ar putea descifra tatuajele
Desenate de tine pe sâni
Sub formă de nalbe.

Spune-mi
În mine fiind
Ca verdele în frunza de alior,
Nu te voi părăsi niciodată,

Spune-mi zănatecă
Zărpălatecă, zăpăcitoare
Zăpăitură, zăpor.

Gabriela Firea, recitând poezii în emisiunea lui Marius Tucă (VIDEO de colecție)

Citeşte mai multe despre:   Gabriela Firea
 
 
Loading...