Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment VIRALUL ZILEI! PAMFLET - Firea "serbată" cum se cuvine, la un an de când a devenit primărița "Pupăza Roz"

VIRALUL ZILEI! PAMFLET - Firea "serbată" cum se cuvine, la un an de când a devenit primărița "Pupăza Roz"

Un articol de: -
Eveniment

Un sac de like-uri primite pe internet au propulsat-o pe Gabriela Firea la Primăria Capitalei.

A trecut un an de când puținii bucureșteni care au ieșit la vot au ales-o pe angajata lui Dan Voiculescu în funcția de primăriță.

Momentul trebuia "sărbătorit" cum se cuvine, aşa că Ioana Constantin, autoarea volumului Cum să NU faci un partid politic, şi Ana-Maria Itoafă, consultant politic, au conceput un pamflet pe care l-au postat pe Facebook, devenind viral pe reţelele de socializare.

"A distrus flagelul numit Balena Albastră printr-o singură apariţie publică. A organizat cel mai mare festival de iepuri spânzuraţi. A luptat, printr-un comandament de iarnă televizat unic în lume, cu urgia albă."

Redăm mai jos pamfletul integral, un bilanţ tragi-comic al activităţii social-democratei, întâmpinat cu mare entuziasm de internauţi:

"Exit poll ora 21.00, 5 iunie 2016: Bucureştenii au dat ora exactă în lume, votând o femeie primar.

La mulţi ani, Bucureşti! Împlinim un an de când #celmaicapabilprimar Gabriela Firea-Pandele a devenit primarul nostru, iar Bucureştiul o anexă a Voluntariului. Mai jos #decat câteva dintre realizările duamnei:

1. A făcut cea mai mare parcare la intrarea în Bucureşti, doar prin simpla încercare de a amenaja o bandă unică pentru RATB;

2. A distrus flagelul numit Balena Albastră printr-o singură apariţie publică;

3. A organizat primul concurs din lume de logo-uri plagiate;

4. A reunit trupa O-zone, după 12 ani, luptând eroic cu studenţii şi profesorii Facultăţii de Istorie care insistau să facă ore;

5. A organizat cel mai mare festival de iepuri spânzuraţi;

6. A luptat, printr-un comandament de iarnă televizat unic în lume, cu urgia albă;

7. A pus Bucureştiul pe harta lumii organizând concursul: "Cel mai frumos balcon". Sperăm să urmeze concursurile: "Agăţat mileuri viteză" şi "Bătut covoare persane";

8. A reuşit, în acelaşi timp, să fie prezentă la şedinţa Consiliului General, să coordoneze prin staţii de emisie-recepţie utilajele de intervenţie şi a dat declaraţii în direct;

9. A fost singurul primar care a reuşit să scrie pe o foaie scrisă;

10. A rezistat primului protest al florăreselor din Bucureşti;

11. A fost surprinsă la muncă, de o echipă de televiziune, purtând lavalieră;

12. Pentru o zi a fost domnul Trandafir de Bucureşti, motivând absenţele elevilor;

13. Reuşeşte, ca prin magie, să-şi ţină familia unită, soţul acasă, copiii sănătoşi, casa curată, mileurile apretate şi alege întotdeauna cea mai potrivită nuanţă de roz.

Ne bazăm pe suportul dvs. şi în 2019, când doamna primar Firea-Pandele va candida la Preşedinţia României.

Haideţi să le dăm o palmă americanilor şi să votăm o femeie preşedinte!

#rezultate0

(Această postare este un pamflet şi trebuie tratată ca atare. Oh, wait! multe chiar s-au întâmplat! Dar tot un pamflet rămâne)"

 

Citeşte mai multe despre:   Gabriela Firea,   Primaria Capitalei
 
 
 
Loading...