Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Brexit: David Cameron a declarat că Marea Britanie doreşte să aibă în continuare bune relaţii economice cu statele europene

Brexit: David Cameron a declarat că Marea Britanie doreşte să aibă în continuare bune relaţii economice cu statele europene

Un articol de: -
Foto: telegraph.co.uk Externe

David Cameron încearcă să caute soluţii după Brexit. Prim ministrul britanic a convocat o întâlnire de urgenţă a cabinetului său la reşedinţa oficială din Londra, pentru a crea o unitate specială care să cântărească opţiunile Marii Britanii, transmite B1TV.

 În urma discuţiilor, şeful executivului britanic a anunţat în parlament că nu va declanşa deocamdată articolul 50, privitor la ieşirea din Uniunea Europeană.

Şeful executivului de la Londra a amintit dreptul său şi al cabinetului pe care-l conduce de a accepta sau nu ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, indiferent de rezultatul votului.

În virtutea acestei libertăţi, prim ministrul a anunţat în parlament că într-o primă etapă articolul 50 care reglementează ieşirea ţării sale din blocul comunitar nu va fi declanşat.

Cu toate acestea, şeful executivului de la Londra a dat asigurări că va respecta în cele din urmă dorinţa electoratului britanic de ieşire din Uniunea Europeană.

În acelaşi timp, Cameron a subliniat că administraţiile din Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor, vor fi implicate în negocierile asupra Brexitului.

Nu în ultimul rând, prim ministrul britanic a declarat că Marea Britanie doreşte să aibă în continuare bune relaţii economice cu statele europene.

La câteva ore după anunţarea rezultatelor Brexit, David Cameron a anunţat că va demisiona din funcţia de premier, iar în acest moment sunt vehiculate trei posibile variante pentru această poziţie. Secretarul de stat Theresa May, fostul primar al Londrei Boris Johnson şi Secretarul Muncii şi al Pensilor Stephen Crabb sunt toţi aşteptaţi să candideze pentru acest post.

Citeşte mai multe despre:   brexit,   David Cameron,   Marea Britanie
 
 
Loading...