Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Cel mai urât câine din lume, MORT la scurt timp după ce a primit titlul. „Sunt încă în stare de şoc” (FOTO)

Cel mai urât câine din lume, MORT la scurt timp după ce a primit titlul. „Sunt încă în stare de şoc” (FOTO)

Un articol de: -
Externe

Zsa Zsa, bulldogul englez care a primit titlul de cel mai urât câine din lume în anul 2018, a murit la mai puţin de trei săptămâni după ce a primit titlul.

Potrivit stâpânei sale, Megan Brainard care locuieşte în Anoka din statul american Minnesota, cățelușa, în vârstă de nouă luni, a murit în somn.

„Sunt încă în stare de şoc. Nici măcar nu am avut timp să-i diger victoria şi faima”, a transmis Brainard, citată de digi24.

Zsa Zsa a câştigat la 23 iunie titlul de cel mai urât câine din lume în cadrul unei competiţii care are loc anual în Petaluma, California datorită ochiilor vitroşi, limbii ce aproape atingea pământul şi balele care îi curgeau printre fălcile lăsate.

„Este atât de urâtă, pe cât de frumoasă este", a declarat la acea vreme stăpâna sa care a explicat că animalul saliva excesiv deoarece avea dificultăţi în retragerea limbii din cauza problemelor pe care le avea la nivelul maxilarului şi al danturii - dinţii superiori erau aproape orizontali.

Citeşte mai multe despre:   Zsa Zsa,   Minnesota,   California,   Megan Brainard
 
 
Loading...