Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Criza imigranţilor înghite tot mai mulţi bani: 1,6 miliarde de euro merg către agenţiile umanitare care îi sprijină pe refugiaţii sirieni

Criza imigranţilor înghite tot mai mulţi bani: 1,6 miliarde de euro merg către agenţiile umanitare care îi sprijină pe refugiaţii sirieni

Un articol de: -
Externe

Criza imigranţilor înghite tot mai mulţi bani. Grupul G7, al ţărilor cele mai industrializate, şi statele din Golf au promis 1,6 miliarde de euro pentru agenţiile umanitare care îi sprijină pe refugiaţii sirieni. Tot la ONU, Ungaria a atras însă atenţia că aceasta nu este o criză a refugiaţilor, ci o mişcare populară în masă care include inclusiv terorişti. Între timp, Ministerul de Externe al României a emis o avertizare de călătorie pentru Croaţia, ţară care are închise cinci puncte de trecere a frontierei cu Serbia, dar şi pentru Austria, acolo unde s-au prelungit controalele la frontieră

G7, grupul celor mai industrializate șapte națiuni, și țările din Golf s-au angajat să furnizeze circa 1,8 miliarde de dolari pentru finanțarea agențiilor Națiunilor Unite care ajută refugiați sirieni. Decizia a fost anunţată după o reuniune a miniștrilor de externe din Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și SUA cu omologii lor din Kuweit, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și alți miniștri din țări europene.

“Germania îşi va asuma o sumă de 100 de milioane de euro şi, cu aceşti bani, nu doar că vom sprijini organizaţiile umanitare, dar vom ajuta de asemenea ţările gazdă şi naţiunile care primesc imigranţi şi care au furnizat ajutor unui număr atât de mare de oameni. Şi, referitor la conflictul din Siria, mă refer la Turcia, Liban şi Iordania”, a declarat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.

Iar vedetele de la Hollywood se implică şi ele în această criză. Actorul Orlando Bloom a vizitat un centru de primire a migranților din Macedonia, acolo unde s-a jucat și a făcut fotografii cu copiii sirieni.

În schimb, ministrul maghiar de Externe a anunţat că ţara sa va lucra în continuare la ridicarea gardurilor anti-imigranţi şi a criticat dur fluxul de oameni care vin din orientul Mijlociu şi Africa.

„Aceasta nu este o criză a refugiaţilor, nu este o criză a imigranţilor. Aceasta este o mișcare în masă populară, cu surse nelimitate de aprovizionare de oameni.

Această mişcare în masă populară e formată din imigranţi economici, refugiaţi şi, până la un anumit punct, şi nişte luptători străini”, a spus ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

Un avertisment în această privinţă a venit şi din Statele Unite. Un oficial din Departamentul de Stat american a îndemnat ţările europene să analizeze cu atenţie fiecare caz de solicitare de azil şi a explicat că în Statele Unite întregul proces de sortare şi procesare, până la mutarea în ţară, durează până la doi ani.

Şi, tot pe fondul acestei crize, Ministerul Afacerilor Externe din România a emis o atenţionare de călătorie pentru toţi românii care vor să meargă în Croaţia. MAE informează că punctele de trecere a frontierei dintre Croaţia şi Serbia sunt închise la Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2 şi Batin. În schimb se circulă normal la graniţa principală de la Bajakovo-Batrovci, situat pe autostrada Zagreb-Belgrad. Circulația feroviară este în continuare suspendată pe direcţiile Croația-Slovenia, Croația-Ungaria și Croația-Serbia De asemenea, în Austria, MAE avertizează că autorităţile au prelungit cu 20 de zile contraoelel la frontierele cu Ungaria, Slovenia şi Italia.

1,6 miliarde de euro pentru refugiații sirieni

Citeşte mai multe despre:   imigranti,   refugiati,   vedete,   actori
 
 
Loading...