Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Doi tineri au fost găsiți după 47 de săptămâni petrecute în munții Himalaya. Doar unul dintre ei a reușit să supraviețuiască

Doi tineri au fost găsiți după 47 de săptămâni petrecute în munții Himalaya. Doar unul dintre ei a reușit să supraviețuiască

Un articol de: -
foto: Wild-Thing.ro Externe

Un tânăr din Taiwan, Liang Sheng-yueh, a fost salvat din munții Himalaya după ce și-a petrecut 47 de zile acolo. Tânărul era plecat împreună cu prietena lui, însă aceasta nu a reușit să supraviețuiască. Liu Chen-chun avea doar 19 ani și a murit fix cu trei zile înainte ca echipele de salvare să îi găsească.

Tinerii au dispărut în urmă cu șapte săptămâni și au fost găsiți abia miercuri, într-o zonă muntoasă din Nepal.

Liang, în vârstă de 21 de ani, a fost transportat cu un elicopter la un spital din Katmandu, unde este internat în acest moment. În toată această perioadă a pierdut 30 de kilograme și se află într-o stare avansată de subnutriție. Mai mult, piciorul său era infestat de larve în momentul când a ajuns la spital, potrivit Hotnews.

Tânărul a povestit că i-a fost extrem de frig și abia putea să doarmă din această cauză.

El și prietena lui au coborât pe cursul unei ape fiindcă voiau să găsească un sat, dat au rămas blocați când au ajuns în dreptul unei cascade și nu au reușit să mai urce. Au supraviețuit mâncând cartofi și paste, până când au rămas fără mâncare.

Unul dintre salvatori, Madhav Basnyat, a povestit că tânărul dormea în momentul în care au ajuns acolo.

"S-a trezit când ne-a auzit. Am fost surprinși să-l gasim în viață. Ne-a spus că tânăra a murit cu trei zile înainte", a spus acesta.

Citeşte mai multe despre:   tanar,   taiwan
 
 
Loading...