Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Donald Trump vrea relansarea procesului de pace între Israel și Palestina

Donald Trump vrea relansarea procesului de pace între Israel și Palestina

Un articol de: -
Foto: israelnationalnews.com Externe

Președintele american Donald Trump a cerut miercuri în cadrul unei întâlniri la Casa Albă cu președintele palestinian Mahmoud Abbas, o coexistență pașnică între statul palestinian și cel israelian, potrivit Mediafax.

După ce l-a primit miercuri la Casa Albă, pe Mahmud Abbas, președintele american a cerut relansarea negocierilor de pace între Israel și palestinieni și semnarea unui acord în această privință.

"Sincer, nu cred că este ceva atât de dificil aşa cum au crezut oamenii ani întregi. Avem nevoie de voinţa ambelor părţi. Credem că Israelul vrea acest lucru, credem că Mahmud Abbas vrea, dacă vreţi amândoi vom ajunge la un acord. Vom face acest lucru, sunt şanse foarte mari", a afirmat Donald Trump.

Președintele american a mai declarat că a discutat pe această temă cu liderii de la Tel Aviv și că un proces va fi inițiat în această privință.

"Am discutat cu Benjamin Netanyahu (premierul Israelului - n.red.) şi cu mulţi lideri israelieni, vom iniţia un proces care sperăm să conducă la pace; am auzit mereu că cel mai dificil acord ar fi cel între israelieni şi palestinieni; să demonstrăm contrariul", a adăugat Trump.

Președintele palestinian a vorbit la rândul său despre speranța ''unui acord de pace istoric'' sub președinția Trump.

Întrevederea oficială cu președintele palestinian Abbas este prima de acest fel între cei doi lideri și vine exact la două luni și jumătate după întâșnirea cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Citeşte mai multe despre:   Donald Trump,   Israel,   Palestina,   pace
 
 
Loading...