Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe După Orban, un alt premier din UE cere ONG-urilor să facă publice finanţările din străinătate

După Orban, un alt premier din UE cere ONG-urilor să facă publice finanţările din străinătate

Un articol de: -
Foto: Aktual24 Externe

Robert Fico, Premierul Slovaciei vrea să adopte modelului Ungariei, unde transparentizarea susţinerii financiare şi materiale a unor ONG-uri este obligatorie și vrea ca acest lucru să fie implementat și în Slovacia, potrivit gandul.info.

El declară că ONG-urile care primesc fonduri din străinătate ar trebui să specifice din ce ţară primeşte bani şi de la cine.

„Ca să ştim despre cine este vorba, deoarece sunt organizate diferite mişcări de stradă în spatele cărora se află unele ONG-uri din străinătate”  a declarat Fico.

Premierul Slovaciei a vorbit despre acest aspect după summit-ul UE, care a aprobat directivele privind negocierea Brexit-ului, mai precis în urma întâlnirii cu premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi cu ceilalţi premieri ai ţărilor Grupului de la Visegrád.

El nu s-a ferit să afirme faptul că din cauza „celor întâmplate în Ungaria”, crede că este important ca şi celelalte ţări membre ale UE să întreprindă demersuri în acest sens.

 

Citeşte mai multe despre:   ONG,   Slovacia,   Ungaria,   Viktor Orban
 
 
Loading...