Familiile evacuate în urma dezastrului de la centrala nucleară Fukushima vor primi despăgubiri
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Familiile evacuate în urma dezastrului de la centrala nucleară Fukushima vor primi despăgubiri

Familiile evacuate în urma dezastrului de la centrala nucleară Fukushima vor primi despăgubiri

Familiile care locuiau în apropierea centralei de la Fukushima şi au fost nevoite să-şi părăsească definitiv locuinţele din cauza accidentului nuclear vor primi despăgubiri.

Zeci de mii de persoane care au fost nevoite să plece după cutremurul devastator din 11 martie 2011 nu au primit, până în prezent, decât o mică parte din despăgubiri.

Proprietarii unei case situate într-o zonă rău contaminată de radiaţii vor putea să primească preţul total al proprietăţii, dacă nu pot să revină în zonă timp de şase ani.

Totodată, agricultorii şi pescarii nevoiti să-şi înceteze activitatea în regiune vor primi indemnizaţii. La fel si angajaţii fabricilor care au fost închise.

Autorităţile japoneze vor ţine cont de situaţia familială, profesională şi de bunurile materiale de care dispuneau în fostele locuinţe sinistraţii.


Citeşte mai multe despre:   evacuati,   cutremur,   tsunami,   despăgubiri
 
 
Loading...