Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Fotografia unui tată sirian care vindea pixuri pe stradă a devenit virală, iar în trei ore au fost strânși 17.000 de dolari (FOTO)

Fotografia unui tată sirian care vindea pixuri pe stradă a devenit virală, iar în trei ore au fost strânși 17.000 de dolari (FOTO)

Un articol de: -
Foto: stirileprotv.ro Externe
Fotografia unui tată sirian care vindea pixuri pe stradă, ținându-și copilul în brațe, a devenit virală, după ce a fost publicată pe Twitter.

Bărbatul, un refugiat sirian, voia să își cumpere mâncare.

Imaginea a fost făcută publică de activistul Gissur Simonarson, fiind apoi asaltat cu mesaje ale oamenilor care voiau să îl ajute, potrivit știrileprotv.ro.

Deși Simonarson locuiește în Norvegia, a reușit, cu ajutorul hashtagului #BuyPens, să îl găsească pe bărbat, iar în trei ore a strâns 17.000 de dolari pentru ajutorarea acestuia.

Sirianul Abdul are doi copii - o fiică de patru ani, Reem, și un băiat în vârstă de nouă ani.

Toți trei locuiesc în tabăra de refugiați din Damasc.

Datorită unei campanii caritabile lansată de Simonarson au fost strânși peste 40.000 de dolari.


Foto: stirileprotv.ro
 
 
Loading...