Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Grecia şi Turcia sunt la un pas de război

Grecia şi Turcia sunt la un pas de război

Un articol de: -
Externe

Revista Foreign Policy atrage atenţia că în interiorul alianţei NATO există riscul izbucnirii unui conflict armat între Grecia şi Turcia, ţări aflate într-o dispută diplomatică ce tinde să degenereze.

De altfel, cele două state s-au aflat în război de mai multe ori de-a lungul istoriei, iar în 1996 erau să intre din nou în conflict armat dacă Statele Unite nu interveneau pentru calmarea conflictului iscat în legătură cu insula Imia.

Tensiunile de acum au iarăşi la bază un teritoriul disputat. Premierul turc Binali Yildirim a anunţat, luni, că garda de coastă turcă a eliminat un steag grec amplat de trei cetăţeni greci pe un teritoriu din apropierea insulei Fournoi.

Statul Major General al Apărării Naționale a răspuns că nici o navă turcă nu a fost văzută în zonă în ultimele 48 de ore; primarul orașului Fournoi a vizitat apoi insula și a raportat că steagul grecesc era încă acolo.

Tensiunile diplomatice au atins cote alarmante şi după un accident tragic petrecut săptămâna trecută. Un pilot grec a murit după ce avionul său s-a prăbuşit , în timp ce se întorcea la bază dintr-o misiune de interceptare a unor avioane de luptă turcești, la aproximativ 10 mile nautice nord de insula Skyros.

Acest incident aviatic nu este unul fără precedent. Grecia a acuzat că avioanele turcești au încălcat spațiul aerian grec de peste 30 de ori, iar asta numai în luna aprilie.

Premierul Yildirim și președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-au trimis condoleanțe premierului grec Alexis Tsipras, dar opinia publică greacă dă vina pe Turcia, pe care o consideră direct responsabilă pentru moartea pilotului în vârstă de 34 de ani.

Insulele implicate în disputa din această săptămână fac parte din ceea ce Turcia numește „zonele gri”, zone cu jurisdicție contestată, aflate în Marea Egee. Grecia, pe de altă parte, nu recunoaște astfel de „zone gri”, în conformitate cu Tratatul de la Lausanne și cu dreptul internațional.

Tensiuni între cele două ţări au la bază şi tentativa de lovitură de stat din Turcia din vara lui 2016. Atunci, 8 soldaţi turci implicaţi în puci au fugit în Grecia, iar elenii au refuzat extrădarea lor în ciuda insistenţelor Turciei care vrea să îi judece pentru că ar fi parte din complotul pe care Ankara îl pune în cârca clericului Fethullah Gulen.

Luna trecută, Turcia a arestat ra a doi ofițeri de armată greci care au pătruns pe teritoriul turc. Grecia susţine că cei doi au pătruns din greşeală după ce s-au rătăcit, dar Ankara îi acuză de spionaj şi refuză să îi elibereze.

În Turcia, Erdogan și partidul său au declarații și discursuri tot mai agresive la adresa Greciei, iar cel mai mare partid de opoziție este acum condus de Kemal Kilicdaroglu, un bărbat care susține că Turcia are nevoie să recupereze 18 insule turcești ocupate în prezent de Grecia, ceea ce ar putea duce la escaladarea unui conflict fără precedent în Europa secolului 21. 

De menţionat, că aceste teritorii aflate în mijlocul conflictului dintre cele două state sunt staţiuni vizate des de turişti români.


 

Citeşte mai multe despre:   Grecia,   Turcia
 
 
Loading...