Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Grecia: Un bărbat a deschis focul într-un bar din Pireu. 15 persoane au fost rănite

Grecia: Un bărbat a deschis focul într-un bar din Pireu. 15 persoane au fost rănite

Un articol de: -
Foto: greece.greekreporter.com Externe

Un atact armat a aviut loc sâmbătă dimineață într-un local din Grecia. Un bărbat înarmat a rănit 15 persoane un bar din Pireu, în apropiere de Atena, act care ar avea legătură cu traficul de droguri, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Trei dintre cei 15 răniţi se află la spital, unde vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale.

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a intrat dimineaţa devreme într-un club din cartierul Microlimano, cunoscut pentru viaţa sa de noapte, în compania unei tinere.

Potrivit martorilor, el a ieşit din bar după care s-a întors înarmat cu un kalaşnikov şi a început să tragă în jurul lui, strigând "veţi muri". Ulterior, bărbatul a fugit cu un taxi.

Potrivit polițiștilor, bărbatul pare să fie de origine albaneză şi ar aparţine unei bande de traficanţi de droguri din capitala elenă.

Citeşte mai multe despre:   trafic de droguri
 
 
 
Loading...