Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Iulia Timoșenko va face apel la condamnarea sa la șapte ani de închisoare la Curtea Supremă din Ucraina

Iulia Timoșenko va face apel la condamnarea sa la șapte ani de închisoare la Curtea Supremă din Ucraina

Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoșenko, va face apel la condamnarea primită pentru abuz de putere la Curtea Supremă, potrivit unuia dintre avocații acesteia.

Apărarea lui Timoșenko a indicat că plasarea acesteia în detenție provizorie în 2011 a fost ”ilegală și arbitrară”, putând să se facă apel datorită unei decizii în acest aspect a Curții Europene pentru Drepturile Omului.

Această decizie a CEDO a fost pronunţată la 30 aprilie, însă a intrat în vigoare la 31 iulie.

”Începând de astăzi, miercuri, apărarea are motive să facă apel la Curtea Supremă ucraineană pentru ca aceasta din urmă să reconsidere şi să anuleze decizia motivată politic”, a declarat avocatul Serghei Vlasenko pentru jurnalişti, scrie Interfax.

Apelul la Curtea Supremă reprezintă ultimul recurs posibil pentru apărarea opozantei, după ce Curtea de Casație ucraineană a respins deja apelul acesteia în august 2012.

Citeşte mai multe despre:   Iulia Timosenko,   condamnare,   apel ,   curtea suprema,   Ucraina,   inchisoare,   CEDO
 
 
Loading...