Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Justiția franceză a dechis o anchetă asupra patrimoniului unui unchi al președintelui Bashar al-Assad

Justiția franceză a dechis o anchetă asupra patrimoniului unui unchi al președintelui Bashar al-Assad

Justiția franceză a deschis o anchetă asupra patrimoniului din această țară al lui Rifaat al-Assad, un unchi al președitnelui sirian Bashar al-Assad, potrivit unei surse judiciare citate de AFP.

Ancheta a fost declanșată în urma unei plângeri ce a fost depusă pe 13 septembrie de asociațiile anticorupție Sherpa și Transparency International France. Acestea îl suspectează pe Rifaat al –Assad că a adunat un ”patrimoniu extraordinar” prin corupție.

Asociațiile citează între proprietățile franceze al lui Assad un hotel, "câteva zeci de apartamente" în cartiere de lux la Paris şi un domeniu de aproximativ 45 de hectare în apropiere de capitala franceză.

Unchiul lui Bashar al-Assad, în vârstă de 66 ani, se află în relații tensionate cu Damascul încă din 1984.

Citeşte mai multe despre:   ancheta,   Franta,   Bashar al Assad
 
 
Loading...