Kim Kardashian și-a dat seama că vrea să devină avocat! Ea susține că ideea de a studia dreptul i-a venit după ce a intervenit pe lângă preşedintele Donald Trump pentru a obţine graţierea unei femei de 63 de ani încarcerată de peste 20 de ani.
Alice Marie Johnson, condamnată la închisoare pe viață fără posibilitatea de a fi eliberată condiţionat, pentru participare la o vastă reţea de trafic de stupefiante în regiunea oraşului Memphis, a executat 20 de ani de închisoare înainte ca Trump să o grațieze în iunie 2018, la câteva zile după o întâlnire cu starleta.
„Mi-am spus că vreau să lupt pentru oamenii care şi-au plătit datoria faţă de societate”, a explicat ea într-un interviu acordat Vogue, potrivit libertatea.ro.
Kim Kardashian, care apare pe coperta numărului din luna mai al acestei reviste, a adăugat: „Iar dacă voi cunoaşte mai multe lucruri în acest domeniu, voi putea să fac mai mult”.
Vedeta a început de anul trecut un stagiu într-un cabinet de avocatură din San Francisco şi intenţionează să se prezinte la examenul de admitere în baroul din California în 2022.
Până atunci, vedeta americană spune că va analiza şi alte cazuri ale unor deţinuţi care solicită să fie eliberaţi anticipat.
Kim Kardashian nu a terminat studiile universitare, după ce a abandonat prematur Universitatea Pierce la care s-a înscris la finalul studiilor sale liceale.
Studiile de avocatură sunt în mod obişnuit rezervate studenţilor titulari înscrişi în echivalentul american al unui masterat în SUA. Câteva state americane, inclusiv California, permit însă, studierea dreptului în cadrul unui cabinet de avocatură, apoi participarea la examenul de admitere în barou, după o perioadă de patru ani.