Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Londra: Prima întâlnire a grupului de contact privind viitorul Libiei are loc marţi

Londra: Prima întâlnire a grupului de contact privind viitorul Libiei are loc marţi

Aproximativ 40 de ţări se vor întâlni, marţi, la Londra pentru a discuta problemele tranziţiei post-Gaddafi, informează site-ul Herald Sun.

Marea Britanie, Franţa, Statele Unite ale Americii şi mai multe state europene vor fi prezente la întrunire alături de ţări arabe, precum Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Liban şi Tunisia.

"Regimul actual şi-a pierdut orice raţiune. Aşadar Gaddafi şi toţi cei care-l urmează trebuie să plece imediat. Rugăm toţi libieni, care cred că Gaddafi a transformat Libia într-un dezastru, să ia iniţiativă şi să organizeze un proces de tranziţie", arată un comunicat al preşedinţilor Franţei şi Marii Britanii.

Conferinţa începe cu ora 14:00 şi se va termina la ora 17:00.

Prim ministrul britanic, David Cameron a declarat că numai de cetăţenii libieni depinde dacă ţara africană va fi una mai bună sau nu, dar "acum au mai multe şanse de a avea o ţară normală datorită sprijinului nostru. Dacă noi nu am fi intervenit, viitorul lor era deja decis".

Potrivit sursei precizate, guvernul londonez nu a putut confirma dacă la întrunirea de marţi vor fi prezenţi membri ai Consiliului Naţional de Tranziţie, organismul reprezentativ al revoluţionarilor libieni.

Citeşte mai multe despre:   Londra,   Muammar Gaddafi,   Libia
 
 
Loading...