Mitt Romney îl confirmă pe Paul Ryan drept partener în cursa pentru Casa Albă
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Mitt Romney îl confirmă pe Paul Ryan drept partener în cursa pentru Casa Albă

Mitt Romney îl confirmă pe Paul Ryan drept partener în cursa pentru Casa Albă

Candidatul Partidului Republican la Casa Albă, Mitt Romney, l-a ales pe congressmanul Paul Ryan drept partener în cursa pentru președinția Statelor Unite ale Americii. Acesta din urmă va ocupa funcția de vicepreședinte dacă Romney va câștiga alegerile.

“Alegerea lui Mitt pentru vicepreședinte este Paul Ryan. Răspândiți vorba despre echipa de revenire a Americii,” scrie pe afișele de campanie ale lui Romney, confirmând astfel zvonurilă că l-ar fi ales pe legiuitorul din Wisconsin drept partener. Ryan este președintele Comisiei de Buget din cadrul Casei Reprezentanților (una din cele două Camere ale Congresului) și este în vârstă de 42 de ani, relatează Reuters.

Astfel, echipa Romney-Ryan va concura împotriva candidatului democrat Barack Obama, președintele în funcție, și a vicepreședintelui ales de el, Joe Biden.

Prin intermediul lui Ryan, se va sublinia în cursă dezbaterea despre cum să fie reduse cheltuielile bugetare.

Campania lui Romney a fost marcată de gafe, în special în turul său din străinătate. La Varșovia, purtătorul de cuvânt al său le-a zis ziariștilor “Kiss my ass!.” În Marea Britanie, candidatul republican a pus la îndoială măsurile de securitate de la Olimpiadă. Iar în Israel, a înfuriat palestinienii spunând că Ierusalimul este capitala țării.

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Barack Obama,   Joe Biden,   Casa Alba
 
 
Loading...