Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Operațiunile umanitare ONU din Siria, suspendate din cauza activităților militare

Operațiunile umanitare ONU din Siria, suspendate din cauza activităților militare

Un articol de: -
Foto: portailenfantsdesrues.org Externe

Din cauza creșterii activităților militare, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a fost nevoită să-și suspende operațiunile umanitare pe teritoriul Siriei, a declarat emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura.

Conform agerpres, operațiunile planificate de evacuare a răniților din Zabadani, un oraș de lângă granița cu Libanul, și cele din satele șiite controlate de rebeli din provincia Idlib (nord-vestul Siriei) au fost stopate. Acestea erau planificate în cadrul acordului de încetare a focului susținut de Iran și Turcia și obținut cu ajutorul ONU.

'ONU invită toate părțile implicate să-și îndeplinească angajamentele pentru protecția civililor și să ajungă la înțelegerile necesare pentru a pune în aplicare acest acord cât mai curând posibil', se arată într-un comunicat emis de biroul lui Staffan de Mistura.

Citeşte mai multe despre:   siria,   onu,   Turcia,   Iran
 
 
Loading...