Premierul spaniol Mariano Rajoy anunță noi măsuri de austeritate
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Premierul spaniol Mariano Rajoy anunță noi măsuri de austeritate

Premierul spaniol Mariano Rajoy anunță noi măsuri de austeritate

Pe fondul uei săptămâni marcare de tensiuni în jurul stabilității financiare a țării, premierul spaniol Mariano Rajoi a anunțat  sâmbătă că Spania va aplica noi măsuri pentru a-și reduce deficitul public, informează AFP.

În următoarele zile, vom lua decizii pentru reducerea deficitului public. Trebuie să luăm noi decizii în ceea ce priveşte reformele structurale, unele foarte importante”, a declarat Rajoy în faţa unui grup conservator.

Unele măsuri vor fi luate în iulie, altele mai târziu”, a mai spus șeful Guvernului spaniol.

În ultima săptămână, temerile cu privire la situația financiară a statului spaniol s-au intensificat, fapt care a generat dobânzi la niveluri extrem de periculoase.

Premierul spaniol se va adresa, miercuri, Parlamentului, în legătură cu planul de salvare a sistemului bancar din această țară, asupra cătuia statul a convenit luna trecută cu partenerii europeni.

Citeşte mai multe despre:   austeritate,   zona euro,   premier
 
 
Loading...