Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Președintele francez l-a felicitat pe Iohannis pentru victoria în alegeri: Împreună îmi doresc să construim o Europă mai prosperă

Președintele francez l-a felicitat pe Iohannis pentru victoria în alegeri: Împreună îmi doresc să construim o Europă mai prosperă

Un articol de: -
Externe
După cancelarul german și președintele Franței, Francois Hollande, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria din alegerile prezidențiale, informează Mediafax. Mesajul liderului de la Paris a fost transmis într-o scrisoare care i-a fost înmânată președintelui ales de ambasadorul Franței la București, Francois Saint-Paul, în cadrul unei întrevedere avute miercuri dimineață.
Hollane i-a urat succes lui Iohannis, amintind, în același timp, de ”prietenia veche și puternică”, dintre cele două națiuni.

”Cu ocazia alegerii dumneavoastră în funcția de Președinte al României, sunt bucuros să vă adresez sincerele mele felicitări și urările mele de succes în îndeplinirea înaltei dumneavoastră misiuni. România și Franța sunt legate de o prietenie veche și puternică, pe care doresc să o dezvolt și mai mult. Prin apartenența sa la francofonie, România împărtășește cu Franța atașamentul pentru o lume care respectă diversitatea, în special cea culturală și lingvistică, al cărei simbol este și victoria dumneavoastră, pe care o salut”, se arată în scrisoarea semnată de Francois Hollande.

De asemenea, liderul francez l-a invitat la Paris pe președintele ales al României, exprimându-și speranța ca Franța și România să coopereze pentru a da ”un nou avânt proiectului european”.

”În țările noastre, ca și în alte state membre ale Uniunii Europene, concetățenii noștri așteaptă să dăm un nou avânt proiectului european. Împreună cu dumneavoastră, îmi doresc să construim o Europă mai prosperă, mai corectă și mai puternică, capabilă, în momentele în care se confruntă în vecinătatea sa cu diferite crize, să răspândească valorile sale caracteristice, și anume democrația și respectul statului de drept. Vom avea ocazia să ne implicăm împreună în acest proiect, în cadrul Consiliului European. De asemenea, îmi face plăcere să vă invit la Paris, în funcție de disponibilitățile agendei dumneavoastră. Reînnoindu-vă urările mele de succes în exercitarea noilor responsabilități în fruntea României, vă rog să primiți, domnule Președinte, expresia deosebitei mele considerații”, se mai arată în documentul citat.
 
 
 
Loading...