Președintele Guatemalei, Otto Pérez Molina, a demisionat la câteva ore după ce miercuri s-a emis un mandat de arestare pentru corupție pe numele său, scrie BBC.
Acesta a precizat că a ales să demisioneze pentru "a menține caracterul instituțional al executivului".
Otto Pérez este acuzat de Parchet și de Comisia internațională a ONU împotriva impunității în Guatemala (CICIG) că a condus un sistem de corupție în sistemul vamal, cu funcționari care au primit mită pentru a scuti de taxe anumite importuri.
General în rezervă în vârstă de 64 de ani, aflat la putere din 2012, președintele a rămas fără imunitate marți, în urma unui vot în unanimitate al Parlamentului, cu numai câteva zile înainte de alegerile generale din această țară.
Tot începând de marți, justiția i-a interzis președintelui să părăsească teritoriul țării.
Curtea Constituțională a confirmat începerea urmăririi penale, respingând recursul depus de președinte pentru suspendarea procedurii.
Potrivit legii din Guatemala, președintele poate rămâne la post chiar dacă își pierde imunitatea și face obiectul unor urmăriri penale, el putând fi destituit doar dacă un judecător decretează plasarea sa în detenție provizorie. (Detalii AICI)
Germania, critici pentru aliați după loviturile asupra Siriei: Este o încălcare a dreptului internațional
Germania critică decizia Statelor Unite, Franței și Marii Britanii de a efectua lovituri aeriene asupra Siriei. Juriștii Bundestag-ului, camera legislativă inferioară germană susțin că atacul de săptămâna...
21 Apr, 14:26