Rebelii sunt cei care au folosit gazul sarin în Siria, potrivit unui expert ONU
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Rebelii sunt cei care au folosit gazul sarin în Siria, potrivit unui expert ONU

Rebelii sunt cei care au folosit gazul sarin în Siria, potrivit unui expert ONU

Rebelii din Siria au folosit arme chimice în timpul mai multor atacuri, anunță un expert ONU, Carla del Ponte.

”Potrivit dovezilor pe care le-am adunat, rebelii sunt cei care au folosit arme chimice, utilizând gazul sarin. Trebuie să continuăm investigația, să verificăm și să confirmăm cu alte informații, dar până în prezent am aflat că cei care au folosit sarinul sunt membrii opoziției”, susține del Ponte, citată de The Telegraph.

Aceasta a insistat că invetigația este departe de a fi finalizată în Siria.

Președintele american Obama a refuzat, miercuri, să anunțe vreo cale de răspuns la atacul din Siria.

Citeşte mai multe despre:   siria,   rebeli,   arme chimice,   onu,   investigatie,   SUA
 
 
Loading...