Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Românii din Spania, în pericol: Continuă tensiunile interetnice după evenimentele violente de lângă Sevilla (VIDEO)

Românii din Spania, în pericol: Continuă tensiunile interetnice după evenimentele violente de lângă Sevilla (VIDEO)

Un articol de: -
Externe

Misiunea echipei româneşti trimisă în sprijinul comunității de români, care a ajuns să fie ținta atacurilor în Spania, a fost un succes! Asigurările au venit din partea Ministerului Românilor de Pretutindeni, care a precizat că situaţia trebuie urmărită atent în continuare. Tensiunile dintre români şi spanioli au escaladat, după ce trei români au bătut un spaniol. Sute de oameni au ieşit în stradă atunci pentru a protesta faţă de prezenţa românilor în oraş. Mai mulţi oameni au fost arestaţi în ultimele zile, iar 8 spanioli au fost amendaţi. 

"În discuţiile pe care le-am avut cu autorităţile spaniole a reiesit foarte clar nevoia de atenţie sporită în continuare pentru a evita ca sentimentele să degenereze în cadrul comunităţii care altfel nu are un istoric confruntraţional care ar putea să ne îngrijoreze din perspectiva relaţiilor interetnice", a afirmat Andrei Luca, director în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Misiunea echipei româneşti trimisă în Spania a fost una de succes, a anunţat reprezentantul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. 

"Aceste autorităţi au reuşit să se mobilizeze bine şi să gestioneze situaţia cu exigenţă, atât faţă de partea română cât şi de cei din Ferrera", a afirmat Andrei Luca.

"Legea trebuie aplicată pretutindeni şi cei care comit anumite probleme să fie sancţionaţi, pe altă parte nu putem să acceptăm acest limbaj", a afirmat Victor Ionescu, subsecretar în Ministerul de Externe.

Românii din Spania, în pericol: Continuă tensiunile interetnice după evenimentele violente de lângă Sevilla

Totul a început dupa ce sâmbăta trecută trei români au lovit maşina în care se aflau doi spanioli, apoi, ai noştri au coborât şi au sărit la bătaie. Unul dintre spanioli a ajuns la spital, în timp ce românii au fost arestaţi şi sunt anchetaţi.

Scandalul a stârnit revolta oamenilor din Pedrera care s-au adunat în fața secției de Poliție pentru a protesta față de prezența românilor în localitate. Peste 200 de spanioli au luat parte la manifestație.

"Au fost operate un număr de arestări şi la spanioli şi la români, iar nu mai puţin de 8 persoane, toţi spanioli, au fost acuzaţi pentru instigare la ură interetnică", a precizat Luca Andrei.

Primarul Antonio Nogales a şi discutat cu protestatarii şi a făcut declaraţii şocante. 

"Cine încalcă legea, trebuie să vadă cum se aplică legea. Dacă nu păţesc nimic, şi mie mi-ar plăcea să văd nişte oameni împuşcaţi", a afirmat edilul

Însă manifestanții au fost de neoprit. Au distrus mașinile unor români și au vrut să meargă spre locuințele acestora.

Declarațiile edilului au atras un val de nemulţumiri. 

"S-a întâmplat într-o localitate, trei romi au bătut o pereche în urma unui accident uşor, dupa care oamenii din localitate au ieşit cerând primarului să îi alunge pe toţi românii din stat afară. Am avut o discuţie în această dimineaţă cu reprezentanţii Partidului Socialist şi am văzut că au luat o poziţie oficială, au spus că nu va mai ramâne nicio secundă, îi vor retrage sprijnul pentru că este intolerabil ce a făcut primarul", a afirmat Daniel Ţecu, preşedintele FADERE. 

Locuitorii din Pedrera îi acuză pe români că au comis numeroase jafuri și sunt foarte violenți, în timp ce românii resping toate acuzațiile. 

Se plâng că acum nu mai pot să iasă din case, de teama că vor fi agresați de vecini. Mulți au si plecat din localitate, ca să se pună la adăpost. 
 

Citeşte mai multe despre:   Spania,   români
Loading...